Să ne tratăm cu Valverde

Antrenorul Barcelonei vorbește rar, cu voce scăzută. Dar spune lucruri interesante, care ne privesc și pe noi.

Despre condiția antrenorului, de la Ernesto Valverde la Mihai Teja. Nu râdeți, subiectul merită discutat tocmai fiindcă prăpastia dintre cei doi nu poate fi străbătută pe un pod de flori. La început de an, omul de pe banca Barcelonei își pune întrebări. Are îndoieli. Pe scurt, Valverde nu pare populat de certitudini ca mulți semeni de pe planetă. Acesta este un semn de sănătate mintală.

Perpetuum mobile?
De ce ar fi sceptic însă antrenorul echipei de pe primul loc în LaLiga? Barca conduce în clasament, s-a calificat la pas în „optimile” UEFA Champions League, acolo unde i-a ieșit în cale Olympique Lyon. Când Messi este apatic, apare la rampă Suarez, când Messi și Suarez par că îi duc dorul lui Neymar, iese în față Dembele. Ai zice că pe Camp Nou lucrurile merg de la sine, ca într-un perpetuum mobile la care au visat toți marii fizicieni ai lumii. Chiar așa, Ernesto Valverde nu are niciun rol în poveste? Că lui nu îi face echipa președintele Josep Maria Bartomeu, urmașul părintelui fondator Juan Gamper.

Întrebări, întrebări. Și câteva răspunsuri
Chiar așa, cum ar fi să ne închipuim că la pauză Bartomeu îi comandă schimbare lui Valverde și îi zice să-l scoată pe Coutinho și să-l bage pe Vidal? Iar în locul lui Rakitici să intre Rafinha? Cum ni s-ar părea? O glumă proastă? Noaptea minții din Montjuic până pe Tibidabo? Dar libertatea de a-ți face meseria presupune și asumare. Și competență. Încă o dată, îndoieli. A nu le confunda cu bâjbâiala.
„Pentru mine, următoarele două, trei luni sunt obiectiv pe termen lung. Dincolo de perioada asta nu vreau să mă gândesc. Când ai o serie bună, toată lumea e fericită, dar când pierzi un joc ai toți ochii ațintiți asupra ta. (…) Munca de antrenor presupune învățare continuă. Zilnic te confrunți cu situații inedite pe care trebuie să le înfrunți”

Meseriaș discret
Asta cu învățarea continuă trebuie reținută, pentru că e universal valabilă. De la zidărie la inginerie. În continuarea ideii, la instalare Valverde a fost privit ca un surogat de Guardiola sau Luis Enrique. O soluție de criză. Discreția lui a fost confundată de mulți cu mediocritatea, iar dictatura tăcută a lui Messi în vestiar era privită ca unic factor al succeselor sau al eșecurilor. Valverde nu furnizează circ pe marginea terenului ca urmăritorul Simeone, nu șochează la declarații. Este un meseriaș care își cunoaște lungul nasului, treabă nu foarte la modă în zilele noastre. Urmarea? Barcelona joacă frumos și eficient, generos și productiv, continuând o tradiție a construcției perpetue, nicicând terminată. Care vine probabil și de la Gaudi, și de la spiritul rebel catalan. Puse în rol de un basc, ce frumos!

Mesaj și pentru ai noștri. Care nu sunt ca brazii
Cu ce ar fi bine să rămânem din aceste gânduri de început de an ale lui Ernesto Valverde? O dată că este bine să trăim și să muncim în prezent, lăsând planurile pe termen lung în grija futurologilor. Valverde este un model de modestie autentică, de echilibru, de profesionist care nu își expune competențele pe tarabă. În plus, deși în banca lui, nu pare deloc genul de om dispus la compromisuri în numele unei cărți de vizită la adăpostul căreia să prindă contracte mănoase până dincolo de vârsta de pensionare. Este un mesaj accesibil și tinerilor domni antrenori români degrabă vărsători de cerneală pe contracte care îi fac argații patronilor din Liga 1.