Greucenii din Gruia

Puterea în fotbal nu ţine nici de ideologie, nici de geografie. Asta ne învaţă şefii CFR-ului

Managerul lui FC Koln are dreptate. România este o ţară dificilă. Ştim, dar ne gîdilă cînd ne-o amintesc alţii. Într-o ţară dificilă, e dificil […]

Puterea în fotbal nu ţine nici de ideologie, nici de geografie. Asta ne învaţă şefii CFR-ului

Managerul lui FC Koln are dreptate. România este o ţară dificilă. Ştim, dar ne gîdilă cînd ne-o amintesc alţii. Într-o ţară dificilă, e dificil să transferi jucători, să cîştigi campionate, să ai arbitraje bune. Unii se adaptează şi înoată contra curentului cu toată viteza. În fotbal, prototipul de reuşită absolută pe unitatea de timp se numeşte CFR Cluj. Există încă un model de succes, Unirea Urziceni, dar acolo victoriile se hrănesc mai ales din disidenţă. Mihai Stoica şi Dan Petrescu au cîştigat un campionat pentru că au format grup solidar, disciplinat şi harnic, pe care l-au înconjurat cu un zid de strigături. Trebuie să ştii cînd, cum şi unde să ţipi. Decibelii din jurul Unirii au asigurat o protecţie pe care apoi a completat-o fericit DNA-ul.

Modelul CFR diferă. Şi asta nu din cauză că vorbim despre un club din Ardeal. Puterea în fotbal nu ţine nici de ideologie, nici de geografie. Cînd miza sînt milioanele din Champions League, e greu să deosebeşti miticii de ardeleni. Arpad Paszkany şi Iuliu Mureşan au învăţat repede şi au ajuns la o concluzie veche de cînd ofsaidul. Degeaba ai cheltuit şi ai cumpărat legiuni de argentinieni şi ivorieni dacă ai parte de arbitraje ostile. De o federaţie duşmană. Dacă ţinteşti sus, foarte sus, nu îţi doreşti nici măcar arbitraje foarte corecte, ci prietenoase. Iar oamenii care conduc CFR-ul au reuşit nu-ştim-cum (sau-ştim-cum?) să-şi ferească echipa de greşelile „omeneşti” ale cetăţenilor cu fluier şi fanion.

Istoria recentă nu admite recurs. Din primăvara lui 2008, cînd Steaua cîştiga cu 3-1 în Ghencea pe mîna lui Alexandru Tudor, CFR nu a mai fost persecutată de vreun arbitru. Cupa României a fost cîştigată de clujeni după o serie suspectă de coincidenţe fericite. În sferturi, în semifinală şi mai ales în finală, Deac şi compania au  beneficiat de ajutorul arbitrului. Cazurile sînt enumerate în Gazetă şi cuprind nume de fluieraşi faimoşi ai ecranului. Robert Dumitru, mult prea şmecherul Ionică Serea şi mult prea delegatul la meciurile CFR-ului Cristi Balaj au contribuit cu umilele lor puteri la Cupa transformată ulterior în Supercupă. Asta şi graţie modestei contribuţii a lui Georgian Ionescu.

Cînd stai şi te uiţi la televizor îl vezi pe Meme Stoica lamentîndu-se. Dacă mai stai un pic, ai şansa apoi să vezi un Iuliu Mureşan bonom, sfătos, calm, vorbind legănat, ca un doctor de suflete. Şi dacă mai eşti şi un locuitor al unui ţinut de dincolo de lanţul carpatic, picat în faţa micului ecran după o zi de coasă, poţi crede că nişte isterici din Bărăgan au mania persecuţiei, iar obiectul obsesiei acestora sînt taman cetăţenii de ispravă din Cluj. Cei care urmau să însănătoşească fotbalul românesc. Să îl redea microbiştilor. Să abolească hegemonia Bucureştiului putred şi să instaureze puterea Provinciei, a celor mici şi curaţi. Da, transferul de putere s-a produs, dar pe cei mici şi curaţi tot nu-i vedem.