Ne lamentăm. Asta ştim!
Întrebaţi-i pe dragii noştri antrenori cam câte meciuri văd dintr-o etapă de Liga 1. Sau puneţi-i să vă povestească ce a greşit Salah la Liverpool-PSG 3-2
Imaginile veneau din altă lume. Mult cântata Maracană belgrădeană populată de 55.000 de fani ai Stelei Roşii arată totuşi ca un Dinamo mult mai mare şi mai bine întreţinut. Scenografia suporterilor sârbi a compensat aerul vetust al arenei, iar emoţia a atins cote maxime atunci când în faţa acestora au apărut eroii din 1991. Cei care câştigaseră Cupa Campionilor Europeni într-o finală cu Olympique Marseille. Mihailovici, Savicevici, Jugovici, Binici. Şi Belodedici al nostru. Sau al lor. Şi al lor, aşa cred că e corect.
Teoria celor două picioare
Dincolo, în vestul continentului, străluceau luminile arenelor moderne. Pe Anfield Road ni se înfăţişa varianta contemporană a Champions League. Nostalgie la Belgrad, miros de bogăţie la Liverpool. Miile de lucşi ai opulenţei. Jucători scumpi, antrenori scumpi, patroni miliardari. Şi fotbal de calitate. Până la urmă despre fotbal vorbim. Nu ne uităm la meciuri doar măsurând salarii şi comparând sume de transfer. Dar încercăm să înţelegem ce ne desparte de acea lume. De ce nu mai avem acces acolo, pentru că „şi ei au tot două picioare”.
Ştiţi zicala rostită de ai noştri când îşi fac curaj. Au tot două picioare, în mare folosesc cam acelaşi tip de echipament, nu au ghete fermecate, nu lovesc o minge care ştie să intre singură în poartă. Metodele moderne de antrenament sunt mai mult sau mai puţin la îndemâna oricui pune mâna pe carte, secretele unei pregătiri fizice excelente nu mai sunt demult secrete. Ori poate că nu, un drăcuşor ne şopteşte că jucătorii lui Klopp din perioada Mainz, pe urmă cei de la Dortmund alergau tot aşa ca dracii cormorani de pe Anfield.
Viteza este alta
Dacă aţi urmărit atent aţi văzut că şi cei mai buni dintre cei mai buni greşesc pase din care ies goluri ale adversarilor. Vezi cazul Salah la faza golului doi al lui PSG înscris de Mbappe. Nici ei nu au numai execuţii perfecte, amintiţi-vă de lovitura de cap ratată a lui Sturridge, care putea ridica scorul la 3-1 pentru Liverpool. Diferenţa fundamentală provine din viteza superioară. A circulaţiei mingii, a execuţiilor. A soluţiilor pe care jucătorii sunt obligaţi să le găsească în criză de timp. De aici greşelile care ne dau senzaţia că marii fotbalişti sunt asemenea fotbaliştilor noştri, doar ceva mai frumos vopsiţi.
Ce se poate antrena
Geniul nu se poate antrena, Messi o demonstrează cu o ritmicitate aiuritoare. Degeaba a pregătit săracul Van Bommel tot felul de baraje pentru Einhovenul lui. Dar calitatea jucătorilor poate fi antrenată, pregătită, anticipată? Profesioniştii fotbalului spun că da. Un sistem de pregătire articulat îţi poate produce într-o bună zi un Mbappe. Sau măcar un Rabiot, un Pavard. Asta ne învaţă şcoala franceză, de departe cea mai bună şcoală de fotbal de pe panetă. Sistemul poate face ca într-o bună zi, prin seriozitate, răbdare, pasiune şi mai ales carte, multă carte un Florinel Coman să fie aproape un Mbappe. Nu râdeţi!
Ignoranţa, profesie de credinţă
Noi în schimb ne lamentăm, ne plângem de milă. Mă rog, nu noi, majoritatea domnilor care lucrează în fotbal. Ştiţi că 9 din 10 dintre mai tinerii şi mai vârstnicii noştri antrenori nu urmăresc decât ocazional meciurile din campionat? Iar pe cele din Champions League nici atât? Nu se documentează, nu citesc literatură de specialitate. Şi este meseria lor, este jobul pe care unii îl au pe la televiziuni unde vin să îşi spună părerea. Ce frumoasă-i viaţa pentru unii!