Sexism? Poate, dar pe dos

Statistica publicată de un mare cotidian american spulberă argumentele Serenei, pe care le transformă în propagandă feministă mincinoasă

New York Times a procedat ca un ziar serios. Un ziar serios verifică, nu publică folclor. NYT a intrat în posesia statisticii sancţiunilor dictate de arbitrii de scaun în ultimele 20 de sezoane ale turneelor de Grand Slam. Rezultatele o contrazic flagrant pe Serena Williams, dar şi pe susţinătorii ideii că tenisul este un univers sexist.

De la lipsa de tact la discriminare
O scurtă recapitulare a faptelor din finala feminină US Open. A conflictului dintre Serena Williams şi arbitrul partidei, portughezul Carlos Ramos. Acesta din urmă a fost acuzat mai întâi de lipsă de tact. Teorie împărtăşită de multe glorii ale tenisului, printre care Mats Willander şi John McEnroe. A fi arătat cu degetul că nu ai fost diplomat, mai treacă-meargă. Previzibil, în timp record s-a trecut la teza sexismului, vecină apropiată cu discriminarea şi rasismul.

Ce a reuşit NYT
Ideea a fost promovată de la bun început de Serena şi a constituit unul dintre pilonii apărării ei. În America, dar nu numai, lumea este foarte sensibilă la subiectul egalităţii dintre sexe, rase, religii. Şi este foarte bine aşa până nu se trece graniţa dintre toleranţă şi absurd. Rău este când impresiile subiective constituie platforma de luptă împotriva unor adversari inexistenţi. Tocmai asta reuşeşte statistica publicată de New York Times: să demonteze presupusa discriminare a femeilor într-un sport de mare vizibilitate cum este tenisul. Un loc unde participarea doamnelor şi domnişoarelor este mult mai importantă, numeric şi calitativ, decât în alte discipline.

Băieţii campioni ai sancţiunilor
În primul rând trebuie spus că datele oferite publicului de cotidianul nord-american acoperă un palier temporal care exclude tendinţe sau mode vremelnice. 20 de ani înseamnă un interval semnificativ. Aşadar, 20 de ani în care s-au dictat în total 1517 sancţiuni băieţilor şi doar 535 fetelor! Aproape de 3 ori mai puţine. Încă o dată, vorbim doar despre sancţiuni aplicate la Grand Slam-uri. Acestea sunt apoi defalcate pe infracţiuni precise. Abuz asupra rachetei, obscenităţi, conduită nesportivă, abuz asupra mingii, abuz verbal, obscenităţi vizuale, întârzierea serviciului şi, categoria mea preferată, coaching-ul. Adică forma de comunicare între sportiv şi antrenor, interzisă la Grand Slam-uri, competiţii desfăşurate sub egida ITF (Federaţia Internaţională a Tenisului), nu sub umbrela WTA.

Coaching-ul are fustiţă!
S-o luăm pe rând. Abuz asupra rachetei, 646-99. Obscenităţi, scor 344-140, conduită nesportivă, 287-67, abuz verbal, 62-16, abuz asupra mingii, 59-35. La toate capitolele enumerate conduc băieţii cu un scor covârşitor. Că sunt mai slobozi la gură, mai nervoşi, mai impulsivi, nu ştim şi e indicat să nu emitem teorii sociologice. Bărbăteşte, concept periculos în context, niciunul nu s-a plâns totuşi că este victima sexismului întors la dos.

Singurul capitol la care fetele îi înving pe băieţi este acela al coaching-ului. 152-87 este scorul sancţiunilor dintre fete şi băieţi. Atenţie, vorbim exact despre acea încălcare a regulamentului care a provocat scandalul la New York. Aceea a fost scânteia, avertismentul pentru coaching dictat de Ramos contra Serenei.

În loc de emoţie, o statistică rece ca un duş rece. Aş prefera să îi las pe cei care vor citi articolul să îşi explice de ce coaching-ul este singura sancţiune dictată cu preponderenţă fetelor. Părerea mea este suspectă de sexism.