După Cincinnati, fără nervi

Au fost două săptămâni rodnice şi intense pentru Simona Halep. Nu va ajunge prea obosită la US Open?

Cine nu a văzut-o jucând pe Martina Navratilova se poate întreba „ce tot îşi dă, dom’le, cu părerea şi baba asta”? Când nu ai dimensiunea personajului te simţi cumva egal cu el. Îl ciufuleşti şi îl tragi de şireturi. Mare brânză, a spus Navratilova că Halep a început să semene cu adevărat a număr 1 mondial! Şi a nimerit-o, exact în săptămâna în care a pierdut finala de la Cincinnati! Ha, ha, ha!

Critici după Wimbledon
Nu ar strica totuşi să fim un pic mai reţinuţi. Poate că un om care a câştigat 18 tiluri de Grand Slam, dintre care 9 numai la Wimbledon, ştie ce vorbeşte. Apropo de Wimbledon, imediat după marele turneu londonez, marea campioană a anilor ’80 a criticat-o pe Simona. Împreună cu Boris Becker îşi exprima nedumerirea faţă de felul în care îşi alcătuise programul. Faţă de pauza prea lungă pe care românca şi-o permisese între Roland Garros şi Wimbledon. Amândoi deplângeau lipsa unui turneu pregătitor pe iarbă. Mai observau Navratilova şi Becker o problemă în stabilirea priorităţilor: faptul că Simona şi stafful rămăseseră în siajul triumfului de la Paris şi nu se concentraseră suficient pe Grand Slam-ul de la Londra. Totuşi, cel mai important turneu din lume, completau cei doi.

Teza liderului charismatic
Navratilova nu comentează după cum bate vântul la BBC ori pe site-ul WTA. Atunci când observă că jocul Simonei a căpătat consistenţa şi agresivitatea proprii unei campioane, cehoaica naturalizată americancă spune oamenilor exact ce vede pe teren. O jucătoare din ce în ce mai bună. Nu perfectă, dar cea mai puţin vulnerabilă dintre cele mari ale momentului. Priviţi cum cad pe capete rivalele în primele tururi ale turneelor care s-au scurs de la începutul lui 2018 şi veţi înţelege. Dar legitimitatea unui lider mondial nu este dată doar de numărul de săptămâni petrecute acolo, în fruntea clasamentului. Ori de ecartul dintre el şi ceilalţi. Asta cred că a vrut să spună şi Patrick Mouratoglu când susţinea teza absenţei unei mari personalităţi în circuitul feminin.

De ce a pierdut cu Kiki Bertens
Navratilova trimitea în ultimul ei comentariu la calitatea superioară a jocului Simonei. Mai sigură şi mai echilibrată, mai ofensivă şi cu un repertoriu care începe să conţină şi elemente tehnice puţin comune. Scurte, loburi, contre-pied-uri. Ba chiar şi un tweener (o lovitură printre picioare, cu spatele la teren). Întrebarea care se (im)pune acum este următoarea. Sunt alterate afirmaţiile Martinei de finala pierdută de Simona în faţa lui Kiki Bertens? Dacă judecăm emoţional, aşa cum ne este felul, da. A cedat aproape fără luptă setul decisiv al finalei de la Cincinnati. A părut nervoasă, iritată, demobilizată, impermeabilă la sfaturile lui Darren Cahill.

Dacă gândim calm, Navratilova are dreptate. Turneu câştigat la Montreal, finală la Cincinnati. Acolo unde ajunsese după partide istovitoare pentru că un lider mondial este vânatul preferat al outsiderilor. O finală excepţională cu Sloane Stephens şi una în care a evoluat bine, chiar foarte bine două treimi din meci, dar a cedat fizic şi psihic în faţa unei adversare care i-a răspuns cu aceeaşi monedă. Rezistenţă în raliuri, răbdare, deplasare bună. Plus un serviciu mai constant şi mai puternic decât al Simonei. Vorbim desigur despre Kiki Bartens.

Priorităţi, strategii şi cântatul în strună
US Open începe săptămâna viitoare. Lumea, nu doar Martina Navratilova, aşteaptă varianta de gală a Simonei Halep. Poate că New Heaven, staţia dinaintea ultimului Grand Slam al anului, putea fi sărită. Simona este obosită deja, iar un turneu în plus (nici măcar de prima mână) nu are decât darul să erodeze adânc un organism şi un psihic care au nevoie de pauze cum au nuferii nevoie de apă. Aceasta nu este o impresie de jurnalist sau de suporter, ci mărturisirea numărului unu însuşi.

De exemplu, Sloane Stephens, eliminată devreme la Cincinnati, nici nu este pe tablou la New Heaven. Fiecare cu priorităţile şi calendarul personal. Bănuiesc că vorbim şi despre un tip de strategie stabilită de comun acord cu antrenorul. Împotriva curentului general, care variază între entuziasm şi tendinţa de sanctificare a relaţiei Halep-Cahill, mi se pare în continuare că australianul este maestrul absolut al cântatului în strună. Partitură pe care parcă nici Simona nu prea o agreează. Altfel, până la US Open, printre meciurile de la New Heaven, încercaţi să o recuperaţi pe Martina Navratilova. Vă asigur că nu e pierdere de vreme, iar netul este suficient de generos cu imaginile.

Actualizare.

Simona Halep a anunțat în această seară că se retrage de la turneul de la New Heaven. O hotărâre cât se poate de logică pentru care nu trebuie acuzată. Oboseala este o formă de suferință fizică și mentală, deci invocarea unei accidentări nu trebuie răstălmăcită ca un soi de lașitate. Articolul a fost scris cu câteva ore înaintea acestei decizii a Simonei, cumva cu speranța ca ea va alege să își păstreze energia pentru US Open. Care speranță s-a materializat. În rest, cred că totul rămâne valabil în măsura în care nu există păreri diferite despre progresul și traseul viitor al numărului 1 mondial.