Vizite de nelucru

Aveaţi cumva speranţa că lucrările la Stadionul Naţional merg bine? Alungaţi-o!

Generaţia Ygsp nu a apucat vizitele de lucru. Printre alte orori ale unei epoci guvernate cînd de o seceră, cînd de un ciocan. Ca să zicem aşa, nu aţi […]

Aveaţi cumva speranţa că lucrările la Stadionul Naţional merg bine? Alungaţi-o!

Generaţia Ygsp nu a apucat vizitele de lucru. Printre alte orori ale unei epoci guvernate cînd de o seceră, cînd de un ciocan. Ca să zicem aşa, nu aţi pierdut nimic, dragii noştri! Iar dacă ne bănuiţi de nostalgie, fiţi pe pace, nu ne e dor de incursiunile pe şantiere ale unui peltic echipat cu şapcă proletară, înconjurat de o liotă de tovarăşi pătrunşi de misiunea revoluţionară a trecerii lor pe Pămînt. Doar că memoria funcţionează. Observăm că ştăbimea zilei merge în continuare să impulsioneze mersul lucrărilor pe la tot felul de obiective. Autostrada Bechtel, a apusului speranţelor că vom merge cîndva civilizat pînă la Nădlac, pasajul Băneasa, al groazei că încă un muncitor va fi îngropat de viu. Şi viitorul Stadion Naţional. Arena aceea pe care am văzut-o pe hîrtie şi, de frumoasă ce era, gata, gata să ne dea lacrimile.

Lucrările la mîndrul viitor stadion sînt în întîrziere. 10-12 săptămîni, nu mult! Vai, ce emoţie am tras! Şi noi care ne gîndeam că se munceşte atît de bine că edificiul va fi gata înainte de termen, adică undeva la sfîrşitul lui 2010. Dar se munceşte, doamnelor şi domnilor! Se trudeşte zi şi noapte, şi sîmbăta, şi duminica. Aşa a promis constructorul, aşa s-au angajat muncitorii, care au strîns mîna premierului Emil Boc şi primarului general al Bucureştiului, Sorin Oprescu. Ar fi ceva probleme de finanţare, dar se rezolvă. Parol! S-au primit asigurări, iar atunci cînd politicienii şi edilii noştri promit ceva, apoi chiar că nu trebuie să îţi mai faci griji! Cu sau fără acoperiş rabatabil, construcţia va fi gata la termen. Chit că termenul va fi prelungit.

Se munceşte la stadion. Dar se munceşte prost şi încet. Parcă toate firmele astea şi toţi angajaţii lor au citit Legenda Meşterului Manole. Dînşii fac totuşi abstracţie de literatură atunci cînd îşi însuşesc materiale. Guvernul nu ştim ce a citit, probabil „Ciocoii vechi şi noi”. Şi duce un război de uzură cu tot ce nu poartă emblema coaliţiei. Ca peste tot în România acolo unde e vorba de banul public treaba bate pasul pe loc. Tot pe loc, pe loc, pe loc, să răsară busuioc! Şi alte buruieni, că de stadioane nu poate fi vorba.

Ruşinea continuă. Tot nu avem un stadion cumsecade, o sală modernă, multifuncţională. Un patinoar. Una bucată, nu sîntem absurzi. Aeroportul Otopeni arată ca o autogară din Germania. Altfel spus, sîntem cu pantalonii rupţi în fund în faţa lumii civilizate. V-am pierdut, Ygsp-işti, aşa-i? N-ar trebui, fiindcă trăim un mare paradox. De cînd au cam dispărut graniţele, sîntem condamnaţi să ne construim viitorul aici, laolaltă cu oamenii aceştia pentru care sportul e o activitate opţională. Un moft. Cool e să le răstorni cu şalupa pe canotoarele din lotul olimpic. Şi să strigi că ţi-a fost încălcată proprietatea.