„Ce vrea ăştia mă?”

Lui Dragomir, campania Gazetei i se pare o ameninţarea cu moartea. Da, e despre posibila moarte a sportului

O fi sunînd niţel patetic, dar luaţi-o ca atare. Ne pasă de sport. Poate prea mult. O, dar nu sîntem singurii. Şi […]

Lui Dragomir, campania Gazetei i se pare o ameninţarea cu moartea. Da, e despre posibila moarte a sportului

O fi sunînd niţel patetic, dar luaţi-o ca atare. Ne pasă de sport. Poate prea mult. O, dar nu sîntem singurii. Şi lui Mitică Dragomir îi pasă. De banii pe care televiziunile trebuie să-i verse în contul Ligii. Mulţi. Prea mulţi. Indecent de mulţi. I-a păsat şi de scrisoarea pe care a primit-o în timpul parangheliei de la federaţie, epistolă din care a construit o diversiune miliţienească. „Ne pasă de sport. Poate prea mult” este o ameninţare cu moartea în viziunea preşedintelui LPF. Teroriştii pot fi găsiţi în faţa calculatoarelor pe undeva prin centrul Bucureştiului. Au nenumărate bombe în pregătire, toate pe bază de predicate şi subiecte. Şi ceva adjective, proporţia e secretă.

Într-un fel, Mitică are dreptate, vorbim despre o ameninţare cu moartea. Moartea sportului, a fotbalului în particular. Prin sufocare cu necinste, dezinteres şi prost gust. Echipele noastre se tîrăsc spre finalul sezonului, se joacă prost, fără vlagă, fără pasiune. Continuă pelerinajul la DNA, unii intră, alţii ies, Florin Prunea s-a transformat din audiat în învinuit. Iar pentru reprezentaţiile acestea triste cu miros penal se plătesc 27 de milioane de euro. Pe sezon.

„Ce vrea ăştia, mă?”, este replica finală din spotul care promovează campania Gazetei. Un actor echipat în fotbalist pune întrebarea cu un aer tîmp şi şmecherit în acelaşi timp către colegii din vestiar, întrerupţi din petrecere de un grup de ziarişti. Musafirii nepoftiţi la paranghelia ad-hoc sînt nemulţumiţi că nu mai despre ce scrie. De fapt au despre ce – beţii, blaturi, transferuri ratate, mondenităţi, dar s-au plictisit să-şi irosească viaţa săpînd prin muntele de gunoi al fotbalului românesc. Gata, ne-am săturat de farsori, de impostură! Oamenii pentru care facem ziarul vor să scriem despre eroii sportului, nu despre erorile purtătoare de jambiere şi ghete care ne chinuie week-end-urile.

„Ce vrea ăştia mă?”, nu e povestea tuturor fotbaliştilor români. Este însă proiecţia unui tip de jucător răspîndit pe plaiurile noastre. Nesimţiţii fuduli şi ignoranţi. Ei sînt agenţii poluanţi, fiindcă nu pe toţi îi doare în şpiţ de meserie şi de suporteri. Nu toţi sînt agramaţi şi manelizaţi. Şi pînă la urmă nu muzica pe care o ascultă fotbaliştii e problema fundamentală. Să nu fim ipocriţi, nici ziariştii nu ascultă numai Nocturnele lui Chopin. Nu avem toţi abonament la revista „22”. Doar că noi nu am uitat cum arăta fotbalul jucat de Dobrin, Balaci şi Hagi. Ţinem minte că am dat cel mai bun tenismen al lumii şi am blocat computerul Olimpiadei de la Montreal. Şi nu putem uita. Şi credem că ne putem întoarce la valorile adevărate făcînd un efort de bun simţ. Cam asta „vrea” ăştia de la Gazetă.