Dinu Vamă, o stea
Adevăraţii conducători de club sînt aceia care ştiu să deschidă uşi şi să închidă gura duşmanilor
La început a părut o glumă. Încă o fantezie a lui Gigi. Un teribilism al celui care după două săptămîni de arest urcă la […]
Adevăraţii conducători de club sînt aceia care ştiu să deschidă uşi şi să închidă gura duşmanilor
La început a părut o glumă. Încă o fantezie a lui Gigi. Un teribilism al celui care după două săptămîni de arest urcă la galop pe locul patru în topul preferinţelor românilor pentru postul de preşedinte. Preşedinte al tuturor românilor, nu preşedinte al Stelei. Preşedinte al Stelei este Valeriu Argăseală, pe partea economică, vorba patronului său, dar mai preşedinte decît preşedintele va fi managerul. Postul acesta din urmă, de fapt cel dintîi, îl atrage pe Dinu Gheorghe. Fost conducător la Rapid în epoca de glorie a Grantului, încă şef la Braşov, alături de Răzvan, încă antrenor.
Vă daţi seama cum sună „Vamă” la Steaua? Vă gîndeaţi la chestia asta? Ei, hai, să nu ne mai mirăm atît! Devenim şi noi mironosiţe ca ei, degrabă pupători de steaguri şi fanioane. Ar fi fost cazul să ne fi obişnuit că în fotbal nu există nici duşmănii viagere, nici legături indestructibile. Mai supravieţuieşte cîte un nostalgic ca Dinu pe care nu îl poţi separa de peisajul din Ştefan cel Mare, cîte un naiv incurabil ca Marian Rada în Giuleşti, dar acum ideea de bază e că apartenenţa sentimentală a devenit un organ inutil. Teoria funcţionează şi la jucători, şi la conducători. Te duci acolo unde eşti chemat, unde îţi poţi vinde competenţa.
Ţ
Un dinamovist călit în exilul rapidist merge să lucreze în Ghencea. Alături de Gigi Becali, un om capricios, schimbător. În fond, ce contează culorile atît timp cît îţi faci bine treaba? Roşu-albastru, alb-roşu, alb-vişniu, galben-negru, numai piedici cromatice. Dar în ce constă mai exact meseria asta de şef al unui club? Şef adevărat, nu doar pe partea economică, am înţeles, geniul finanţelor la Steaua e nea Vali. Ce te recomandă în faţa unui patron, astfel încît acesta să te oferteze împotriva trecutului tău dinamovist şi rapidist?
Aici călcăm pe terenul nesigur al presupunerilor. De ce l-a angajat Marian Iancu pe Gheorghe Chivorchian la Timişoara? Pentru că în lumea fotbalului nostru este un deţinător de know-how. Fiindcă el, alături de cîţiva, puţini, face parte dintre iniţiaţii campionatului. Oameni care ştiu să pună presiune, care au uşa deschisă la FRF, la Ligă, care au autoritate în faţa omologilor, a arbitrilor. Specialişti ai persuasiunii. MM Stoica, Dinu Gheorghe, Cristi Borcea ştiu cît, cum, cînd şi la cine să ţipe. Sînt vocali, ştiu foarte precis să joace crizele de nervi, dozează cu precizie farmaceutică ameninţările.
Veţi obiecta că nu e nici o glorie a fi manager de club în condiţiile astea. Că într-un fotbal guvernabil, ei nu şi-ar mai găsi locul. Posibil. Pînă cînd vor veni însă la putere îngerii în Liga lui Mitică, la putere sînt managerii.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele