Mai bine mîncaţi

Înţelepciunea populară bate toate tratatele de filosofie. Pe cele despre fotbal nici nu mai vorbim. Au fost mai bine mîncaţi decît noi, decretează un personaj din România profundă, călare pe capra unei căruţe. Era unul dintre acei selecţioneri unici din […]

Înţelepciunea populară bate toate tratatele de filosofie. Pe cele despre fotbal nici nu mai vorbim. Au fost mai bine mîncaţi decît noi, decretează un personaj din România profundă, călare pe capra unei căruţe. Era unul dintre acei selecţioneri unici din mediul rural, oameni care vor apărea în fiecare săptămînă la „Banca de rezerve”, pe GSP TV. Nu vă grăbiţi să rîdeţi! Fotbalul e stăpînul planetei mai ales pentru că e accesibil tuturor. Nu trebuie să fi absolvit academii ca să pătrunzi frumuseţea unui dribling, fiorul mistic al golului. Cine spune altceva încearcă să ne păcălească.

Pe limba lui nea Gheorghe şi a lui nea Vasile de la ţară, Dinamo a părut mai bine mîncată decît Rapid. Mai bine hrănită, mai vie. În esenţă, aşa poate fi enunţată povestea primului derby al returului. Albul şi roşul au fost culorile predominante ale unei seri în care vişiniul s-a metamorfozat foarte curios într-un roz bombon vegetal. Mircea Rednic spunea ceva despre o porţie de jar pe care le-ar fi servit-o lui Torje şi celorlalţi, nu ştim cu ce s-au hrănit rapidiştii. Fiindcă au arătat ca o echipă care profesează abstinenţa. Ca o congregaţie de iezuiţi în plină asceză. Fizică şi spirituală.

Continui să nu cred în basmul cu bogaţi şi săraci, cu boieri ai Internelor care joacă pe maldăre de bani şi proletari ceferişti subnutriţi. Am însă convingerea că oameni ca Marian Rada, care vor să îşi facă temeinic şi cu pasiune meseria în Grant, sînt sabotaţi de un patronat ipocrit şi fantomatic, care întreţine o stare de nesiguranţă, care cercetată mai atent are indubitabile aspecte clinice. George Copos se ascunde la înfrîngeri pe planeta aceea a lui care se scufundă, dar apare la victorii. Suspect de vesel, alături de son ami Jean, perorînd despre Golgote inventate de el, un apostol al capitalismului de tip cataif, liber cugetător al afacerilor cu statul.

După modelul şefului, şefii mai mici se ascund şi ei. Aşadar, Grigore Sichitiu îl trimite pe Cristi Costache la Recursul etapei, iar Cristi trebuie să vină fiindcă el chiar nu mai are pe cine să delege în loc. Probabil că şi în Ştefan cel Mare s-a întîmplat ceva similar. A fost o delegare de competenţe. Aroganţii ăia de la Dinamo să joace fotbal, iar Rapid să sufere cu nobleţea celui umilit şi obidit. Cui serveşte teatrul ăsta bulevardier, habar n-am!