Terapie cu Dică

Antrenorul echipei învinse cu 5-1 are o explicaţie. Culmea, nu dă vina nici pe jucători, nici pe arbitru, nici pe starea terenului ori pe conspiraţia Occidentului!

Lucrurile stau în felul următor. Atunci când FCSB câştigă meciul cu Lazio de la Bucureşti, Nicolae Dică nu are niciun merit. Factorii care au decis rezultatul? Simplu. Echipa i-a făcut-o Gigi, tactica de asemenea, iar bafta scrisă în ADN-ul roş-albaştrilor a întregit cercul. Inspiraţia şi abnegaţia jucătorilor nu au legătură neapărată cu fotbalul, ci cu rugile către care i-a îndemnat patronul dreptcredincios.

Monştrii lui nea Mircea
Când Lazio învinge cu 5-1 pe Olimpico (rezultat cuminte, fiindcă putea fi mai rău), vinovat este Nicolae Dică. Motivele sunt aceleaşi, dar întoarse cu fundul în sus. Cunoscătorii, adică toţi, absolut toţi cei care au văzut între 3 şi 4 reprize de fotbal, au decis. Dică a greşit şi primul „11”, şi tactica, în vreme ce norocul ancestral a funcţionat prea târziu – în momentul în care Gnohere înscria cu ajutorul mâinii golul de 1-5, căci pierduse controlul mingii.

Care este totuşi adevărul? Dincolo de diferenţa umilitoare dintre nivelul fotbalului nostru şi cel european, acolo unde Mircea Lucescu este convins în continuare că Estului i se acordă locuri doar la strapontină. Să îl lăsăm însă pe nea Mircea să se lupte cu creaturile monstruoase ale putredului Occident şi să ne concentrăm pe mesajul profesional al acestui Lazio-FCSB 5-1.

Versiunea antrenorului
O consistentă felie de adevăr ne oferă Nicolae Dică însuşi. De regulă, antrenorii îşi construiesc tot felul de alibiuri după o înfrângere. Mai ales după una ruşinoasă. Descoperă domnii tehnicieni, nu numai ai noştri, o mulţime de vinovaţi. Evident, mai puţini ei înşişi. În capul listei responsabililor pentru eşec se află propriii fotbalişti, care nu au respectat sarcinile de joc.

Vin apoi la rând arbitrajul tendenţios şi starea terenului, în general mai denivelat pe partea echipei lor, a persecutaţilor din oficiu. Surprinzător, Dică nu procedează conform şablonului. Ceea ce nu este motiv de ridicat osanale, dar trebuie remarcat. Pe scurt, antrenorul FCSB recunoaşte că tactica aleasă împotriva echipei lui Simone Inzaghi a fost prea curajoasă, asta costând scump.

„Am încercat să facem presing sus, dar au ieşit formidabil, şi-au creat spaţii şi ne-au executat!” Şi cine este vinovat?, insistă ziariştii. „Eu sunt, dacă am pierdut cu 5-1 înseamnă că a fost vina mea”, îşi continuă terapia de sinceritate tânărul antrenor. Care atinge punctul culminant atunci când precizează că putea alege să aglomereze jocul, dar a ţinut să rămână fidel filosofiei ofensive. Lucru pe care are de gând să-l repete ori de câte ori i se va ivi ocazia, având credinţa că rezultatele vor veni şi ele de la un punct încolo.

Uită-te la Dan Petrescu!
Eşti bine, Dică? Nu este întrebarea mea. Cunosc mai mulţi antrenori care se vor fi distrat de minune la mărturisirile fostului mijlocaş ofensiv din Ghencea. Cine se crede şi ăsta? Guardiola? Jurgen Klopp? Marcelo Bielsa? Păi, ne batem joc de meserie? Oamenii serioşi se apără, betonează, aglomerează. Nu ies la joc, dar speculează un sfert de ocazie. Ţup, un gol, pe urmă ne băgăm cu funduleţul în poartă.

Uite la Dan Petrescu, are şanse mari să câştige titlul cu stilul ăsta! Şi vine Dică acum să ne explice că lui îi place să joace ofensiv, să rişte, să construiască, să caute golul cu orice preţ. Du-te, domnule, la şcoală, învaţă să te aperi, să te aperi, să distrugi, să distrugi şi atunci vei deveni un antrenor respectat! Nesărat şi respectat. Du-te, Dică, du-te! Nu te gândi la noi, ăştia puţini, care vrem şi altceva, salvează-ţi pielea, fii cinic, fii meschin, fii coardă! Asta „se vrea” în România.