Bourceanu, un om

După înfrîngerea din meciul cu Croaţia am descoperit un personaj. Vine de nicăieri, dar ştie încotro merge

Ca şi noi, Alexandru Bourceanu nu l-a cunoscut pe Charles Darwin. Savantul englez s-a născut exact acum 200 de ani, iar în 1859 […]

După înfrîngerea din meciul cu Croaţia am descoperit un personaj. Vine de nicăieri, dar ştie încotro merge

Ca şi noi, Alexandru Bourceanu nu l-a cunoscut pe Charles Darwin. Savantul englez s-a născut exact acum 200 de ani, iar în 1859 a publicat lucrarea „Originea speciilor”, în care a susţinut materialitatea lumii şi originea animală a omului. Conform teoriei evoluţioniste a celui care îşi doarme somnul de veci la Westminster Abbey lîngă Isaac Newton, Bourceanu ar trebui să fie încununarea acumulărilor de decenii din fotbalul românesc, din fotbal în general. Rezultatul dezvoltării implacabile a calităţilor jucătorilor. De la maimuţă la om şi de la Baratki la Bourceanu. Îmi rezerv dreptul să nu cred o iotă din poveştile domnului Darwin despre antropoide care coboară din baobab ca să fabrice oţel, dar aş dori să vă spun o legendă urbană foarte recentă.

Convocat la lot de Piţurcă, Bourceanu a luat primul avion din Antalya şi a venit la Bucureşti. Taximetriştii-hienă de la aeroport au mirosit că au în faţă un neofit şi l-au dus pînă la centrul de pregătire contra unui tarif-record: 35.000 de lei vechi pe kilometru. Morala nu este aceea că fotbalistul gălăţean ar fi sărăcit, nici că a comis un gest de eroism venind cu glezna umflată la naţională şi ascunzînd asta tuturor din dorinţa de a evolua cîteva minute cu Croaţia. Dar toate se leagă. Ne aflăm în faţa unei persoane conştiente că are o şansă. A unui tînăr de aproape 24 de ani care ştie că nu mai are timp de pierdut. Alexandru e încredinţat că fotbalul e drumul lui. Merge pe el hotărît, cu ochii deschişi, dar fără aerul acela mesianic, de tip căruia i s-ar fi încredinţat vindecarea relelor lumii. 

Totul este o chestiune de perspectivă. Marius Stan vede în Bourceanu o sursă de cash. „Vom lua bani frumoşi pe el”, prezice preşedintele Oţelului. Noi vedem o promisiune. Un băiat serios, cu o minte frumos mobilată. Cele mai interesante declaraţii la finalul meciului cu croaţii i-au aparţinut debutantului de la Oţelul. Într-un ocean de banalităţi – marca Goian sau Lobonţ – şi de prostii (Marica rîdea în timp ce ne spunea că a fost o seară tristă?!) rostite de sub diferite şepci şi fesuri, spusele lui Bourceanu au făcut bine. Prin sinceritate şi luciditate. A fost impresionat de contactul cu nişte adversari de calibru şi fericit că a putut debuta. A înţeles că nu a strălucit, n-a ascuns că îşi doreşte să revină. Foarte serios, deşi ceva jucăuş din privire ne obligă să-l bănuim că are şi simţul umorului.

Nu pun un pariu pe viitorul lui Bourceanu pentru simplu motiv că destinul nu se măsoară în cote. Mi-ar plăcea însă ca peste un an, doi, să îl văd jucînd la fel. Dăruit, cu pasiune. Să rămînă modest şi să nu uite că aparţine unei specii supravegheate de undeva mult mai de sus decît copacii în care trăiau maimuţele lui Darwin. Şi dacă nu cer prea mult, îmi doresc cu tărie o partidă România-Italia în care adversarul direct al lui Bourceanu să fie Gattuso.