Îl ştiaţi pe Marian?
De-abia atunci cînd se întîmplă ceva rău, ca moartea lui Cozma, ne putem cunoaşte cu adevărat
Nu l-am cunoscut pe Marian Cozma, voi da? Habar nu avem ce fel de om era, ce îi plăcea, ce nu îi plăcea, dacă […]
De-abia atunci cînd se întîmplă ceva rău, ca moartea lui Cozma, ne putem cunoaşte cu adevărat
Nu l-am cunoscut pe Marian Cozma, voi da? Habar nu avem ce fel de om era, ce îi plăcea, ce nu îi plăcea, dacă era blînd, dacă era un dur. Ignorăm dacă era vesel sau dacă era trist, ce îşi dorea, ce ura. Ce voia de la viitor. Viitor, ce cuvînt pompos şi mincinos! Viitorul care dispare într-o noapte blestemată printre lovituri de cuţit. Una, două, trei, nu se ştie cîte, ce importanţă mai are? Violenţa nu se măsoară în grade de comparaţie.
Pe Marian Cozma nu-l cunoşteam, dar îl ştiam. Îl ştiţi, era flăcăul acela blond-şaten, înalt şi solid. Băiatul acela voinic care se oprea să dea declaraţii presei şi după înfrîngeri. Era. Pivotul echipei naţionale de handbal a României. L-am descoperit la Mondialele din Croaţia, nu a jucat foarte mult, nu a înscris zeci de goluri. Dar se vedea, îi zăreai scăfîrlia şi cînd stătea pe bancă, cum naiba să neglijezi aşa ceva, o forţă a naturii, un Gulliver care făcea mingiuţa pătrată atunci cînd arunca la poartă?
Nu pot să scriu necrologuri. Nu ştiu şi nu vreau să învăţ. Tristeţea îndeamnă la patetism, la melodramă. La o formă perversă de scriitură. Dar meseria de ziarist te obligă să te ocupi de multe lucruri care nu îţi sînt pe plac. Nu în fiecare zi se joacă o finală de Cupă Mondială, nu în fiecare săptămînă e o finală de Mare Şlem. Despre asta aş vrea să discutăm un pic, fără ipocrizie, fiindcă despre amintirea bietului Marian are cine să vorbească. Are cine să plîngă.
GSP TV-ul şi-a început dimineaţa cu ştirea dispariţiei lui Cozma. O dimineaţă nu ca oricare alta. Pentru o televiziune tînără, pentru orice ziarist în general, un astfel de moment înseamnă o probă. Trebuie să fii decent şi echilibrat. Informat şi prudent. Suficient de tare încît să pui întrebări pe care în mod normal le deteşti. Pe care nu le-ai pune în astfel de clipe. Să nu îi dai senzaţia omului care te priveşte şi te ascultă că intri cu bocancii în sufletele oamenilor stinşi de durere. Să nu joci teatrul ieftin al durerii, să nu pari afectat într-un mod scandalos. George Dobre a prezentat exemplar ediţia specială. N-a căzut în nici una dintre aceste capcane. A fost firesc, uman, prezent, reţinut. Chiar şi atunci cînd a vorbit cu Petre Cozma, tatăl lui Marian. A găsit tonul potrivit în discuţiile cu toţi colegii celui ucis. N-a arborat aerul acela fals al tipului care participă la durerea interlocutorului, a pus întrebări simple, de bun-simţ.
În tristeţea care ne înconjoară, mă bucur că sînt coleg cu oameni ca George Dobre şi cei din spatele lui. Sînt consternat, amărît, dar pot să răsuflu uşurat. Nu ne-am pierdut cu toţii minţile în numele ratingului.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele