„Ia uite, „Mizeria”!”

Ce a înţeles Golofca din scurta experienţă bucureşteană? Dar noi?

Cariera meteorică a lui Cătălin Golofca la Steaua a luat sfârşit. Acesta nu este însă sfârşitul lumii, iar fotbalistul s-a întors la Botoşani convins că a acumulat experienţă, care îl va ajuta mai departe în carieră. Simpatici, foştii şi actualii coechipieri l-au întâmpinat cu braţele deschise. „Ia uite, «Mizeria», dar tu vii când vrei, mă?!”

Aventuri cu sirene
Din 7 august 2017 până pe 18 decembrie 2017 a durat aventura lui Cătălin Golofca la FCSB. Spunem aventură dintr-un automatism verbal. Ca să fie o aventură trecerea unui fotbalist pe la un club important ar trebui să conţină ingredientele aferente. Prestaţii spectaculoase, goluri, adversari impresionaţi, colegi de echipă uimiţi, suporteri entuziasmaţi. Interesul manifest al selecţionerului. Nimic din toate astea în contul jucătorului care va împlini 28 de ani pe 21 aprilie. 15 apariţii episodice în tricoul roş-albastru, evoluţii şterse, uneori la limita penibilului.

Doar un gol înscris, într-o partidă de Cupa României, contra Timişoarei. Plus, aici avem întotdeauna un plus, declaraţiile picante ale patronului. Dincolo de exagerările becaliene legate de calitatea fotbalistică a jucătorului pe care vicecampioana plătise totuşi 400.000 de euro, am aflat că aventurile lui Cătălin se consumau cu adevărat pe terenul cluburilor de noapte şi în budoarul sirenelor din Centrul Vechi. Nimic nou sub reflectoare!

Colegii ştiu ceva ce noi nu ştim
Poate că nu a fost aşa. Poate că Golofca este un caz tipic de neadaptare la aromele şi miasmele Bucureştilor. La rigorile unui club de talia Stelei/FCSB. Un bun fotbalist din provincie nu izbuteşte neapărat şi la echipele din Capitală. Sau de la Cluj – capitala paralelă a României, ca să preluăm o sintagmă nefericită şi foarte la modă. Atunci când Cătălin Golofca a fost victima agresiunii lui Leo Grozavu, l-am apărat şi am pus muniţia grea pe antrenor. Părea un gest firesc, de minimă igienă morală. La fel este şi acum, violenţa nu se justifică şi nu se prescrie.

Prezentul şi trecutul recent reclamă ceva nuanţe, ştiu. Apelativul acela al foştilor şi actualilor coechipieri, „Mizerie” nu este întâmplător. Puteau să-i fi spus „bucureşteanule, ne mai cunoşti?” sau „fecesbistule, hai să pregătim meciul cu Steaua! Poate dăm şi noi o dată lovitura”. Dar ei, nu. Una, două, „Mizerie”.

Păi e frumos? Mai ţineţi minte cum se pocăise el, păcătosul Golofca, mai acum câteva luni? Cum pupa el duminica dimineaţa icoanele din bisericile Bucureştiului? Neştiut de nimeni şi străbătut de fiorul credinţei? Ei, nu chiar de nimeni.

Axa prieteniei
Una peste alta, domnul Valeriu Iftime iese din nou în câştig din afacerile cu Becali. Nu am auzit ca patronul care visează la un miliard din fotbal până în 2028 să pretindă vreun cent înapoi din cei 400.000 de euro încasaţi pe Golofca. Asta e, Botoşani pierde meciurile cu FCSB, pur şi simplu mai bună în partidele directe, dar câştigă bani buni de pe urma jucătorilor transferaţi pe axa prieteniei Becali-Iftime.

Vezi şi transferul lui Moruţan la FCSB, activ din vară, vezi şi împrumutul de ultimă oră al lui Vlad Achim, trimis să ajute Botoşaniul să prindă play-off-ul. De aceea, deja obositoarea pildă biblică a mielului cel gras sacrificat pentru întoarcerea fiului risipitor, s-ar putea materializa fără probleme. Să curgă seul în grătar şi Busuioaca de Bohotin în pahare!