Năstase, Ţiriac, Tete şi bodyguarzii

Cvorumul a fost inventat pentru a nu fi îndeplinit, iar sportul alb pentru a fi colorat ulterior. Sportul alb ar trebui să fie tenisul, cine îl colorează? De exemplu, bodyguarzii de la hotelul din Poiană. Pata de culoare de la […]

Cvorumul a fost inventat pentru a nu fi îndeplinit, iar sportul alb pentru a fi colorat ulterior. Sportul alb ar trebui să fie tenisul, cine îl colorează? De exemplu, bodyguarzii de la hotelul din Poiană. Pata de culoare de la alegerile pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis. Nişte băieţi vînjoşi şi musculoşi au apărat cuceririle postrevoluţionare ale domnului Titi Hărădău. Ei, pe care dacă-i întrebi de Greg Rusedski îţi vor spune că era un mare culturist, iar dacă le zici ceva de un lob liftat, apasă butonul şi îţi cheamă liftul. Să urci, nu să cobori în sala de şedinţe. Pe aici nu se trece spre lumea civilizată a tenisului, măi bagabonţilor, aţi priceput?

Am zărit-o pe Ruxandra Dragomir nelămurită. L-am văzut pe Florin Segărceanu indignat. Pe Andrei Pavel consternat, iar pe blîndul Adrian Voinea cu glasul sugrumat de emoţie. Am aflat apoi că fusese pe punctul de a fi sugrumat. La propriu. Forţele paramilitare apărau guvernul demisionar al lui Ilie Năstase şi Hărădău. Evenimentele nu se petreceau în Mombay, fost Bombay, ci în Poiana Braşov, viitoare Poiana Braşoavelor.

Lupta pentru putere de la hotelul Aurelius are conotaţii dramatice, comice şi suprarealiste. Dramatice fiindcă tenisul românesc respiră greu şi fetid. Comicul e dat de mutra serioasă a domnului Hărădău, care nici bodyguarzi nu a chemat, nici a puci nu-i miroase. Acelaşi comic e întreţinut de Ilie Năstase, care a procedat ca odinioară la Wimbledon, cînd se ascundea sub prelata din spatele terenului. Nici n-ar candida, nici n-ar renunţa. Nici în căruţă, nici în teleguţă, doar undeva într-un loc călduţ, unde să sară chelnerii pe tine, care să te servească primul.

Suprarealismul poveştii ne aparţine. În naivitatea noastră perpetuă, ne închipuiam că Ilie şi Ion vor încerca să dea ceva înapoi sportului care i-a făcut celebri. Oameni. Oameni bogaţi, fără grija zilei de mîine, cu grija avionului, i-aţi pus, mă, kerosen?, a yachtului, cam îngustă puntea, ma cherie!, a apartamentului din New York, a studioului din Paris, or fi plătit ăia, dragă, întreţinerea?, oameni care puteau să facă şi altceva pentru tenisul românesc decît să stea pe margine şi să ne certe.

Un tînăr cu adevărat talentat, român vreau să zic, manageriat de Ţiriac. Un tînăr la fel de talentat descoperit şi pregătit de Ilie Năstase. Aţi auzit de aşa ceva? Nu? Aveţi dreptate, nu se aude nimic, vorbesc bodyguarzii!