Cum poate fi păstrat Nemec
Răspuns. Cu investiţii masive. Pe care Ionuţ Negoiţă susţine că le-a făcut deja la Dinamo. Chiar nu le-aţi observat?

Simţul umorului valorează enorm. Oricum, semnificativ mai mult decât valoarea de piaţă a clubului Dinamo. 15 milioane de euro, anunţă acţionarul Ionuţ Negoiţă. Eh, nu chiar 15, doar 14,2, îl anunţăm noi. Dar ştiţi cum sunt patronii noştri, nu doar din fotbal. Le place să coafeze puţin realitatea şi să îşi ţină angajaţii în joc de glezne. Necoafaţi. Prin comparaţie, marea rivală fecesebistă atinge o cotă de piaţă aproape dublă. 27,45 milioane euro. Asta se simte şi în clasament, şi în performanţa internaţională.
Clişeul investitorului zgârcit
Foarte interesant interviul acordat de Ionuţ Negoiţă colegului nostru Eduard Apostol. Mai ales că şeful dinamovist e zgârcit în declaraţii şi în apariţii TV. Asta este o bilă albă în contul omului de afaceri cu sediul la Rin, deşi asocierea cu adjectivul „zgârcit” ne-ar putea trimite în alte direcţii. Bătătorite. Chiar, nu v-aţi săturat de clişeul investitorului zgârcit când vine vorba de Ionuţ Negoiţă? Mai ales că omul are un nestăvilit simţ al umorului, aşa cum observam din primul rând al articolului.
„N-am putut să o plătesc (n. red. datoria de două milioane de euro faţă de Nicolae Badea) pentru că am fost nevoit să fac investiţii masive, în paralel, ca să scap clubul din faliment”
Glume. Una mai bună decât cealaltă
Aşadar, investiţii masive. Ei, hai, domnu’ Negoiţă, în ce? În jucători ştim că nu, Dinamo nu a transferat în ultimii ani decât jucători liberi de contract. În stadion? Poate s-au investit bune intenţii, dar starea tribunelor şi iarba pârjolită povestesc despre abandon. Sigur că Negoiţă dispune cum vrea de banii lui, să rămânem totuşi în datele unui scenariu de film inspirat din realitate, nu SF. Sau horror. Că tot s-a pomenit de mai multe scenarii posibile de-a lungul interviului. Unul ar fi acela în care Negoiţă neagă posibilitatea ca Nicolae Badea să preia clubul şi acţiunile acestuia în cazul neachitării datoriei. Dar poanta cea mai bună vine din scenariul alternativ în care îi propune fostului acţionar convertirea datoriei în acţiuni la noua societate, cea „sănătoasă”. Acţiuni pe care Negoiţă i le-ar ceda bucuros, ca de la dinamovist la dinamovist. Genial! Aţi văzut ce s-a întâmplat ? Domnul Badea a gustat gluma, a râs şi a răspuns cu alta. I-a urat actualului şef al haitei de pe locul 7 să le păsteze sănătos. Acţiunile.
Negoiţă poate răspunde
Dincolo de umor. Un bun răspuns pe care Ionuţ Negoiţă l-ar putea oferi cârcotaşilor şi corbilor roş-albaştri care rotesc în jurul lui Dinamo ar fi contraofensiva în cazul Nemec. Prin vocea patronului, FCSB şi-a confirmat interesul pentru atacantul slovac, căruia i-a fixat şi o sumă de transfer, 500.000 de euro, şi un salariu lunar estimat la 15.000 de euro. Cu precizarea că asta ar funcţiona în cazul unei tranzacţii imediate. La iarnă, când jucătorul intră în ultimele 6 luni de contract, oferta pentru transfer scăzând la jumătate. Ţinând cont de antecedentul Gnohere, nu cred că e vorba de o cacealma. Mai mult, miroase a propunere cu iz de şantaj, făcută publică şi pentru a sublinia presupusul raport de forţe între Ionuţ Negoiţă şi Gigi Becali.
Ce ar însemna contraoferta dinamovistă? Un salariu pentru Nemec sensibil peste cei 15.000 oferiţi de Becali, care să compenseze subînţeleasa primă de instalare la FCSB. În plus, lucrul cel mai greu, abţinerea de la un câştig imediat de o jumătate de milion de euro. Un om de afaceri puternic nu ar trebui să intre în fibrilaţii la vehicularea unei asemenea sume. Va fi Ionuţ Negoiţă dispus să-i replice astfel lui Becali? Nu vă pot cere un răspuns, dar nici nu vă pot împiedica să zâmbiţi. Mai ales dacă aveţi simţul umorului.