Anton, căpitanul beton?

Dinamo are nevoie şi de un lider veritabil, nu doar de antrenori care fac minuni

Lumea ar spune că ultima grijă a dinamoviştilor trebuie să fie purtătorul banderolei de căpitan. Dacă privim clasamentul, unde cele 6 înfrângeri din turul campionatului se văd urât, foarte urât, aşa pare. Dar Dinamo suferă şi din cauza absenţei unui lider veritabil, nu doar pentru că antrenorii care se perindă promit mult şi fac puţin.

„Dinamo arată rău de tot. De fapt, arată foarte rău. Una dintre cele mai slabe prestaţii din ultimii 10 ani. N-am văzut în viaţa mea o echipă atât de slabă la Dinamo!” – Marius Şumudică

Îngrijorare pentru ilfovenizare
Ştim reacţia oamenilor de/din fotbal la o asemenea observaţie. „Ce se bagă, dom’le, şi ăsta în ciorba altuia? Ce îi pasă lui ce se întâmplă la Dinamo? Numai să aprindă fitile şi să se bage în seamă ştie Şumudică!”. Dar noi nu suntem oameni de fotbal, deci nu aşteptăm la cotitură nici vreun post în schema administrativă, nici pe banca tehnică. Asta ne oferă privilegiul de a privi detaşaţi. Nu indiferenţi, deriva oricărei echipe importante este motiv de îngrijorare. Nu de bucurie tembelă din familia lui „Să moară şi capra vecinului!”. În loc de explicaţii pentru acest îndemn la îngrijorare vă invit să gustaţi ilfovenizarea Ligii Întâi. Dacă vă place, e timpul să ne apucăm de altceva.

O criză multilateral dezvoltată
Dacă nu, merită să continuăm. Fostul antrenor al Astrei, acum pe semiluni mari în Turcia, are în general darul de a exagera. Sau de a zgândări puţin jarul mocnit. Nu acum. Insolit pretendent la un post de antrenor în Ştefan cel Mare în trecutul nu foarte îndepărtat, Şumudică enunţă o stare de fapt pe care o vede toată lumea. Criza dinamoviştilor este plenară, cum ar spune comuniştii. Sau multilateral dezvoltată. Deteriorarea relaţiilor dintre jucători, generată de o proastă administrare a echilibrului români-străini, politica de transferuri bazată pe filosofia „Ce-o ieşi, ce-o pica”, având corolar „lovituri” gen Albin sau Bokila, randamentul fluctuant spre slab al unor oameni esenţiali în partea a doua a sezonului trecut – vezi cazurile Nemec, Hanca, Steliano Filip, Romera, chiar Nedelcearu (care nici el nu mai ştie în câte tandemuri defensive a evoluat) -, toate au compus tabloul unei echipe mai apropiate ca exprimare de plutonul celor care vor să evite retrogradarea.

Derbyul minte
Poate că Vasile Miriuţă este un antrenor destoinic, deşi sărăcia de fotbal practicată de elevii lui în meciul pierdut cu Chiajna şi la egalul cu Astra ar pleda pentru contrariu. Unde sunt traseele paselor, tranziţia pozitivă şi tranziţia negativă? Unde e presingul, odinioară apanajul dinamoviştilor? Derbyul cu Steaua, pierdut de asemenea, dar după un joc mai bun, iese cumva din demonstraţie. Rivalitatea de acolo naşte energii suplimentare şi încarcă jucătorii dincolo de platforma-program a antrenorului. Ce rămâne atunci? Cum ar putea Dinamo, abandonată (previzibil din păcate) acum şi de suporteri, să îşi recâştige respectul de sine şi al adversarilor? Poate nu aşteptând mură în gură soluţia-minune de la Miriuţă. Poate în acest loc şi moment ar fi decisivă apariţia liderului.

Fişa postului de căpitan
Învestit şi de Miriuţă căpitan al echipei, Paul Anton are o misiune mai importantă decât cea oferită de simbolistica seacă a portului banderolei. Implicarea lui în joc, laolaltă cu motivarea coechipierilor, autoritatea în vestiar, ţinuta în afara terenului, inclusiv aspectul vestimentar la interviurile după meciuri, articularea unor idei simple, dar de bun-simţ ar fi câteva din îndatoririle lui Anton. Este el acest personaj inteligent, echilibrat, lucid, ambiţios, dedicat? Mi-ar plăcea să cred că da şi că nu a văzut în revenirea lui la Dinamo doar refugiul vremelnic după o experienţă nu foarte reuşită în străinătate. Îl ţin minte cu ceva nostalgie pe acel Paul Anton din perioada Pandurii. Era mai consistent şi mai proaspăt în joc decât acum. Ba parcă îşi exprima şi ideile într-o limbă română mai rotundă. Ştiu mulţi oameni pe care Bucureştiul i-a emancipat, ştiu şi cazuri contrare. Sper ca Anton să fie din prima categorie.