Nole, reîntoarcerea la tenis

O amintire frumoasă din copilărie. Un cadou care venea mereu la sfîrşit de an, înaintea lui Moş Niculae şi a lui Moş Crăciun, travestit pe atunci în Moş Gerilă. Turneul Campionilor la tenis cîştigat de Ilie Năstase. O dată, de […]

O amintire frumoasă din copilărie. Un cadou care venea mereu la sfîrşit de an, înaintea lui Moş Niculae şi a lui Moş Crăciun, travestit pe atunci în Moş Gerilă. Turneul Campionilor la tenis cîştigat de Ilie Năstase. O dată, de două ori, de trei ori, de patru ori. De cîte ori ar fi vrut el. Victimele lui Ilie se numeau Arthur Ashe, Tom Okker, Cliff Ritchie, Tom Gorman, Stan Smith, Clark Graebner, Jan Kodes. Jucători mari ai acelor timpuri, cînd tenisul se pregătea să intre în era open, rachetele de lemn începeau să lase locul celor metalice, iar mingile nu se coloraseră încă în galben. Ilie îşi amăgea adversarii, nu îi strivea. Se juca. Uneori şi cu nervii noştri. Exact ca un copil care simte că vin Sărbătorile şi care trăieşte o stare de bine inexplicabilă.

La distanţă de 35 de ani, Turneul Campionilor şi-a pierdut aura romantică, dar a rămas o competiţie foarte bine plătită. Se transpiră mult, iar scrîşnetul dinţilor nu are nevoie de microfoane de fond. Întrecerea s-a mutat de la Madison Square Garden ori Paris Bercy la Shanghai, pentru că, se ştie, în vremuri de criză economiile tinere de piaţă sfidează capitalismul sălbatic decrepit. Iar chinezii au bani pentru Olimpiade şi turnee ale campionilor. Şi pentru ce mai doriţi dumneavoastră.

Novak Djokovici a cîştigat ediţia din acest an după ce a trecut în semifinale şi în finală de doi dintre cei mai nesăraţi jucători ai circuitului, i-am numit aici pe francezul Gilles Simon, un fel de perete care trimite toate mingile înapoi, şi pe rusul Nikolai Davîdenko, blatistul dovedit şi amendat de ATP. Fără să strălucească, aşa cum reuşea atunci cînd cîştiga la Melbourne, sîrbul şi-a adjudecat trofeul unei întreceri fără Nadal la start şi, într-o oarecare măsură, fără Federer. Elveţianul suferă de nişte boli accesibile numai geniilor tenisului. Febra perfecţiunii. Oboseala cronică a succesului. Cînd s-a relaxat, adversarii au simţit şi au muşcat. Acum regretă şi încearcă să-şi recupereze invincibilitatea. Odinioară, i s-a întîmplat lui Borg, apoi lui Sampras. La fete, ultima victimă se numeşte Justine Henin. În general, nu există terapii eficiente împotriva acestor afecţiuni.

Nole Djokovici poate profita de slăbiciunile lui Rafa şi Roger. Ştie jocul, are instincte, ochi, mînă bună. Foarte important, nu pretinde că a descoperit izvorul perfecţiunii. Cristian Tudor Popescu observa că e probabil singurul care ar merita să ia locul lui Nadal sau Federer fără să dea senzaţia că a uzurpat. E sentimentul comun al oamenilor pentru care tenisul rămîne o zonă a sportului din care nu au dispărut imaginaţia, bucuria jocului, simţul umorului. Un loc în care încă nu se aprind torţe şi nu se rup scaune în capul adversarului.