Testamentul lui Dobrin

Încă mai vorbim despre el, dar uitarea începe să lucreze. Încet, invizibil, parşiv. Ca apa care sapă în piatră. A trecut un an de cînd Dobrin nu mai e printre noi şi, în afara unor gesturi demonstrative, nimic nu dovedeşte […]

Încă mai vorbim despre el, dar uitarea începe să lucreze. Încet, invizibil, parşiv. Ca apa care sapă în piatră. A trecut un an de cînd Dobrin nu mai e printre noi şi, în afara unor gesturi demonstrative, nimic nu dovedeşte că din fotbalul acela al lui, frumos, romantic, curat, ar mai fi rămas ceva. A plecat repede, discret, înconjurat de tristeţea pe care o degaja chiar şi atunci cînd ne răsfăţa cu fentele lui. E condamnarea definitivă a tuturor celor care îi fac fericiţi pe alţii.

Nu ştim sigur dacă Gîscanul a intrat în legendă, poate că da, poate că e doar o figură de stil, dar e sigur că a devenit un produs de marketing. O reclamă la o marcă de bere reuşeşte nu să ne răcorească, ci să ne dea fiori reci, pentru că imaginea leit-motiv surprinde o siluetă a celui-mai-mare -fotbalist-român situată undeva la graniţa dintre hologramă şi fantomă. Fantomă care aleargă şi înscrie goluri în contul unor berici care ne vor potoli setea. Nefericită idee, pentru că în loc să comunice emoţie şi nostalgie, sportul cu pricina pare desprins dintr-un film horror ratat.

Ironie a sorţii, prin asta continuă să trăiască Gicu pe micile ecrane. A, i s-au mai dedicat nişte victorii, s-au făcut şi nişte cruci, şi nişte pomeni. Şi cam atît. Nu i-am rămas datori lui, pentru că nu pretindea recunoştinţă. Nu era nici ranchiunos, nici meschin. Nouă înşine ne-am rămas însă datori. Cît timp vom căsca gura la certurile dintre acţionarii unor mari cluburi nu vom avea timp să recuperăm testamentul fotbalistic pe care ni l-a încredinţat Dobrin.

E o moştenire care nu cere prezenţa vreunui notar, fiindcă nu se împart averi. Dar e vorba acolo de nişte comori care nu pot fi găsite nici în bănci, nici ascunse la saltea. E o lume pierdută, e fotbalul de dincolo de teroarea rezultatului. Fotbalul care miroase a gazon proaspăt strivit de crampoane, nu a conspiraţie. Fotbalul din teren, nu cel din valizele plimbate de-a lungul şi de-a latul primei divizii. E puţin?