O perspectivă heirupistă

Cupele europene sînt o afacere particulară cu fondurile altora. Deocamdată, cîntăresc greu punctele miticilor

Franco-portughezul Tony ne-a ţinut acum cîteva zile o lecţie ad-hoc de patriotism. Se întîmpla pe GSP TV, imediat după lecţia de întrajutorare de la Bistriţa. Cu […]

Cupele europene sînt o afacere particulară cu fondurile altora. Deocamdată, cîntăresc greu punctele miticilor

Franco-portughezul Tony ne-a ţinut acum cîteva zile o lecţie ad-hoc de patriotism. Se întîmpla pe GSP TV, imediat după lecţia de întrajutorare de la Bistriţa. Cu româna lui simpatică însuşită la curs intensiv, inimosul fundaş ceferist ne oferea calea. Mic dicţionar patriotic româno-român despre cum ar trebui să ne comportăm acum, la ora cupelor europene. În meciul de pe Olimpico, toată lumea să fie cu CFR, la întîlnirea din Ghencea, tot geto-dacul să ţină cu Steaua, zicea Tony. Şi aşa mai departe. Altfel spus, hai CFR, hai Steaua, hai Dinamo, hai Rapid, hai Unirea, hai Vaslui, hai Timişoara! Nu vi se pare totuşi prea heirupistă perspectiva asta?

Avem în portofoliu cel puţin trei conducători de club care au apelat la un exerciţiu riscant. Au renunţat la ipocrizie. Borcea nu suportă să vadă triumful stelist, păstrînd sechele lacrimogene încă din acel ’86 sevillian. Mihai Stoica se bucură cînd cîştigă Unirea, palpită la victoriile Stelei şi jubilează cînd adversarii le pun pielea pe băţ dinamoviştilor, iar pe Gigi Becali nu-l interesează decît binele echipei lui. Cu un bonus la eventuale eşecuri ale celor din Groapă. Ceilalţi lideri ai formaţiilor europene practică diferite forme ale diplomaţiei. Iar atunci cînd spui diplomaţie nu pretinzi sinceritate.
Ce ar trebui să înţelegem din toate astea? Că entitatea botezată ritos „fotbalul românesc” e una şi fotbalul la nivelul echipelor de club care activează în România e alta. Că solidaritatea poate funcţiona şi poate fi invocată în numele naţionalei, dar intră în dezagregare cînd discutăm despre cluburi. Că interesul reprezentativei nu coincide decît rareori cu acela al echipelor din campionat. Poate ar fi cazul să adăugăm şi cîte un semn de întrebare acestor enunţuri de mai înainte. Şi ştiţi de ce? Pentru că participarea în Champions League şi în Cupa UEFA e pînă la un punct o afacere privată, pe care şi-o gospodăreşte fiecare aşa cum se cuvine. Numai pînă la un punct, însă.

Fiindcă fără punctele miticilor stelişti, rapidişti şi dinamovişti, Ardealul paszkanyan nu ajungea niciodată să facă plimbări prin Cetatea Eternă înaintea partidei cu AS Roma. Nici bănăţenii şi nici moldovenii de la Vaslui nu beneficiau de prilejul participării într-o competiţie în care fotbalul e cel de dincolo de portiţele prevederilor regulamentare, de nuanţele echipamentului ori de administratorii unui site. De aici o perspectivă incomodă. Binele general al fotbalului românesc duce către binele individual. Pauperitatea globală e sinonimă cu sărăcia fiecăruia. Şi ne întoarcem la metoda Tony. Sîntem în impas. Ba nu. Mai realist ar fi să se întîmple altceva, fiecare să-şi facă treaba cum poate mai bine. Apoi, individual, să-şi exercite fanteziile cromatice şi heraldice. Hai CFR, Steaua, Dinamo, Rapid, Unirea, Vaslui, Timişoara!