Oneaţă ne dă o palmă

Nostalgic, Augustin evocă spiritul echipei din Ştefan cel Mare. În faţa acestuia, spiritele prezentului fug care încotro

Începi şi tu, ziarist, să îţi pui întrebări. Câte derby-uri Steaua-Dinamo ai văzut, de fapt, la câte ai scris cronica? Ţi se taie şi ţie din palmares? Dar nu palmaresul ziaristului contează, iar palmaresul sportiv rămâne deocamdată la echipa schimonosită de nişte iniţiale. FCSB. Amatorii de glume prevestesc că în curând ne vom desfăta cu derby-ul FCSB-FCDB. Dar nu doar ei.

Internele mai rapide decât Apărarea
Printre „ei” o glorie dinamovistă. Ionel Augustin, omul care girează proiectului ministerului, CS Dinamo. Echivalentul lui CS Steaua, proiectul altui minister. Spre deosebire de cei de la Apărare, cei de la Interne s-au mişcat mai repede. CS Dinamo evoluează deja în liga a 5-a şi îşi propune promovarea, treaptă cu treaptă, în primul eşalon. Ce frumos! Aţi ghicit, Ionel Augustin este un fel de Marius Lăcătuş în Ştefan cel Mare. Dar îl vedeţi pe Augustin în postura de manager al proiectului la capătul căruia „spiritul” echipei de odinioară va fi respectat prin urcarea în prima ligă? Dar ce, pe Lăcătuş îl vedeaţi? Vedem altceva însă, anumite boli sunt contagioase. Dar este nostalgia o boală? Sau o întoarcere la valorile originare?

Valorile perene
Hai să vedem care sunt aceste valori după care suspină Ionel Augustin, fost aprig atacant dinamovist, răsfăţat odinioară de tribună cu scandarea „Augustin, Augustin, spaima sticlelor de …”, Brifcor, să zicem, ca să introducem şi procedeul literar numit autocenzură. Dincolo de folclorul tribunelor, pe atunci mai puţin slobode la gură, dar foarte haioase, Augustin chiar a întrupat anumite trăsături care marcau identitatea lui Dinamo. Ia să vedem în ce consta identitatea asta în viziunea şefului centrului de copii şi juniori din Groapă, carevasăzică educatorul viitorilor fotbalişti roş-albi.

„Eu la CS Dinamo am jucat! Că pe urmă, după Revoluţie, a fost nevoie ca echipele de fotbal să se desprindă de ministere… Dar când rupi echipa din casa aia, din Ştefan cel Mare, îşi pierde identitatea. Dinamo acolo a fost, la Clubul Sportiv, în «Groapă». Când veneau adversarii, tremurau de frică! Ştiau că suntem buni, agresivi şi că mai primim şi 5 la sută de la arbitru. Ca să ne bată cineva acasă trebuia să joace fantastic sau să prindem noi o zi prea proastă”

5% arbitraj, plus nostalgie 90%
Aşa deci. Mai întâi răul primordial, desprinderea de ministere. Apoi, evocarea setului de valori care trebuie recuperate. Adversarii îi ştiau de frică pentru că erau buni, agresivi, rememorează fostul atacant. Extraordinar! Dar adversarii mai ştiau că urmează să lupte şi împotriva arbitrajului. Nu mult, 5 la sută, zice Ionel, procent care, adaugă cunoscătorii, varia semnificativ în sens crescător. L-a luat gura pe dinainte pe Augustin? Nu, ca şi nostalgicii din tabăra cealaltă, care se închină şi acum la Valentin Ceauşescu, el suspină după vremurile apuse. Asta ar fi strict treaba lui Augustin sau a lui Lăcătuş câtă vreme nu ar fi tutorii unor proiecte fotbalistice cu finalitate în 2020. Ce tare, două echipe departamentale, impregnate de nostalgii comunist-totalitare vor fi beneficiarele unor stadioane nou-nouţe construite cu finanţare capitalist-europeană! Genial!

Deşteptarea, copii!
Lăcătuş şi Augustin dau o palmă zdravănă naivităţii noastre. Poate ne trezim odată! Copii sau adolescenţi pe atunci, noi nu vedeam nici 5%, nici 10%, nici intimidare, nu ştiam nici că un meci poate dura aproape 120 de minute, până dă Steaua gol. Noi admiram pasa lungă a lui Dumitru sau a lui Dinu, hărnicia lui Radu Nunweiller, centrările perfecte ale lui Lucescu, detenta minunată a lui Dudu, driblingurile fermecătoare ale lui Marcel, şerpuirile lui Iordănescu. Iar Oneaţă ne „rupe capul” ( o vorbă de-ale lui, din trecut, când suspecta un blat la meciul Dinamo-Rapid) cu un interviu în care invocă spiritul de odinioară. Mai degrabă spiritele cominternisto-kaghebiste. Şi stai şi te întrebi ce ai prefera, un CS Steaua – CS Dinamo sau FCSB contra FCDB? Perversă dilemă!