Tu, Reghe, nu ai nicio vină?

Aţi observat că niciodată, dar niciodată, antrenorul Stelei nu recunoaşte că ar fi putut greşi? Şi nu cumva meciul suporterilor, câştigat mereu la scor de Dinamo, spune ceva mai important dincolo de butaforie şi coregrafie?

O declaraţie a lui Laurenţiu Reghecampf. Interesantă. Nu aceea vag ameninţătoare că o să vadă aşa şi pe dincolo Dinamo peste 10 zile, când va întâlni Steaua în play-off. Dacă Dinamo intră în play-off. Alta este declaraţia care riscă să treacă neobservată. „Trebuia să fie ca un antrenament meciul cu Dinamo”, a spus Reghe la finalul întâlnirii pierdute cu 3-1.

Doar un antrenament?!
Păi, da, asta a şi fost, un antrenament. Unul nereuşit pentru Steaua. Dar nu asta a şi fost greşeala de abordare? Ideea că oricum totul era pierdut, deci la ce bun să te mai dai cu fundul de pământ? Presiunea strică, dar relaxarea ajută neapărat? Aveai totuşi de recuperat 3 goluri. Şi asta în faţa lui Dinamo, învinsa Chiajnei, nu 4 contra lui Paris Saint-Germain. Ia gândiţi-vă un pic!

Se apropie returul partidei Barcelona-PSG din Champions League şi vine Luis Enrique la alde Messi, Suarez şi Neymar şi le zice „Băieţi, hai să facem un antrenament cu PSG, că altceva nu ne mai putem propune! Să fim pregătiţi pentru meciurile cu Eibar şi cu Malaga!”. Sună în regulă? Nu! A, că nici Barcelona nu va avea, poate, forţa să întoarcă rezultatul de pe Parc des Princes, foarte posibil. Dar fiţi siguri că va încerca. Pe Camp Nou pluteşte duhul altui fotbal.

Tamaş şi Barcelona
Ce pluteşte deasupra capetelor şefilor Stelei-FCSB este suficienţa indusă de trufie. La pachet cu o linişte suspectă. Şi o stare de vexare, ceva de genul „Cum naiba să ni se întâmple aşa ceva tocmai nouă? Nouă, cei mai bogaţi, cei mai inteligenţi, cei mai spontani, cei mai zglobii în reţelele de socializare? Nouă, cei care niciodată nu suntem de vină pentru jocul prost, pentru rezultatele comice?”.

Apropo, l-aţi auzit vreodată pe Reghe că îşi asumă vreo vină? O parte, o părticică? Să vină şi să spună bărbăteşte că evoluţia modestă a echipei poate fi şi urmare a pregătirii superficiale a jocului, a alcătuirii pe genunchi a primului 11? A unor antrenamente neadecvate, a necunoaşterii adevăratului potenţial al adversarului? Deşi Gabi Tamaş contrazice teoria asta. Cică la antrenamente Steaua arată ca Barcelona. Ca Barcelona la Paris, dragă Gabi?

Sarea în bucate
Vedeţi că vorbim cam mult despre învinşi şi cam puţin despre învingători. Putem invoca o scuză. Dinamo se construieşte, aşa că prudent este să aşteptăm partida cu Pandurii, apoi finala cu Timişoara. Totuşi. Instalarea lui Contra a fost ca sarea în bucate, ştiţi povestea cu împăratul şi cu o parte dintre fetele lui, care voiau să-i picure miere în mâncare.

Dacă este să vorbim despre stilul fotbalistic propus de Dinamo în ediţie Cosmin Contra, acesta este presingul nemilos, urmat de recuperare şi de o verticalizare rapidă a jocului. Îl ajută în această întreprindere oameni care în trecutul recent erau ori personaje secundare, ori jucători pe care îi credeam plafonaţi. Hanca, Nistor şi Palici sunt fotbaliştii esenţiali de la mijlocul terenului, Steliano Filip arată mult mai disciplinat şi mai curat în intervenţii, Romera pare să fi suferit un transfer de personalitate. Iar Nemec, absent la semifinala cu Steaua, s-a transformat peste noapte din dulapul din care sare mingea te miri pe unde în vârful cel mai percutant al campionatului. Să nu se supere fanii lui Alibec!

Câştigul inestimabil al lui Dinamo
Şi ajungem astfel la suporteri. Două constatări. Admirabila galerie a lui Dinamo merită o echipă mai bună şi un campionat de nivelul Premier League. Dincolo, anemierea echipei a atras şi disoluţia galeriei. Scindarea în facţiuni a mers mână în mână cu pierderea denumirii şi cu obrăzniciile patronului. La greu, Steaua şi-a pierdut suporterii, iar Dinamo i-a câştigat. Pe termen lung, s-ar putea să vorbim de fapt despre cel mai important meci.