Noi, cei care am plecat acasă

Euro 2008 a rămas fără 8 echipe. Vi le prezentăm fără numerele de pe tricouri

Noi sîntem cei care v-am părăsit. Nu ne priviţi chiorîş, nu am făcut nimic rău. Nu ne compătimiţi! Noi sîntem cei picaţi la examen, cei […]

Euro 2008 a rămas fără 8 echipe. Vi le prezentăm fără numerele de pe tricouri

Noi sîntem cei care v-am părăsit. Nu ne priviţi chiorîş, nu am făcut nimic rău. Nu ne compătimiţi! Noi sîntem cei picaţi la examen, cei peste care a trecut linia. Învinşii. Consumabilele lui Euro 2008. Victimele colaterale. Totuşi. Nu uitaţi. Nu există învingători fără învinşi. Din amărăciunea noastră s-a născut şi hrănit gloria lor. Forţa lor s-a alimentat cu slăbiciunile noastre.

Aşadar, cine sîntem noi, cei care nu mai sîntem? Să ne prezentăm. Francezi, cehi, polonezi, austrieci, elveţieni, greci, suedezi. Şi români. Blonzi, bruneţi, şateni, ciocolatii. Vedeţi că acoperim toată Europa, de la nord la sud şi de la est la vest. Latini şi slavi, germanici şi urmaşi de vikingi, ratarea nu are etnie, paşaport sau vîrstă. Bine, bine, şi care-i problema? Ne întrebaţi ce mai vrem acum, cînd Euro şi-a pus straiele de sărbătoare în aşteptarea marilor meciuri. De ce vă mai plictisim cu frustrările noastre? Scuze! Încercăm să vă explicăm de ce noi am dat greş şi voi aţi reuşit, pentru că altă dată vi se poate întîmpla vouă. Iar nouă şi mai şi.

Noi, cei care am plecat acasă, semănăm mai mult decît ne dăm seama. Nu jucăm acelaşi fotbal, dar îl refuzăm cu aceeaşi voluptate. De fapt, noi nu îl jucăm, îl dejucăm. Observaţi cîte poate schimba o prepoziţie, darămite o propoziţie.

Noi, antrenorii, nu avem nici o vină. Am studiat adversarul, i-am identificat punctele forte, ştiam să le anihilăm. Noi, Rehhaggel şi Piţurcă, ar trebui să fondăm academia „Fotbalul platonic pe axa Bucureşti-Atena”. Printre lectorii viitorului lăcaş de învăţămînt superior îi vom coopta negreşit pe domnii Leo Beenhakker şi Lars Lagerback. Ei ar adăuga specificitatea naţională. Lars, prolixa eminenţă suedeză, se va întîlni în sfera non-ideilor de geniu cu sfinxul olandez Leo. Atunci să te ţii! Cehul Karel Bruckner va contribui şi el la această întreprindere. Dumnealui ştie să antreneze, dar a uitat să schimbe fotbaliştii. Cu gazdele Kobe Kuhn şi Josef Hickersberger nu prea ştim ce să facem. Elveţianul a propus fotbalul de retail, cu multiple servicii pentru clienţi, iar austriacul pe cel de operă, ca să nu zicem de operetă.

Noi, jucătorii, nu avem nici o vină. Am urmat cu sfinţenie sfaturile tehnicienilor noştri. Ne-am comportat ca nişte soldaţi disciplinaţi. Asta ni s-a spus, asta am făcut. Puteam mai mult? Nu ştim, n-am încercat, tactica noastră nu prevedea asta. Eu, Mutu, eu, Milan Baros, eu, Thierry Henry, eu, Karagunis, eu, Henrik Larsen, eu, Smolarek, am zis şi mersi, şi danke, şi mulţumesc. Fotbalul de azi cică e al grupului unit, aşa că ne-am ascuns confortabil în spatele acestui slogan. 

Noi, suporterii, nu avem nici vină. Noi chiar nu avem nici o vină. Ba da, avem. Am crezut în ei.  Speram că generozitatea noastră va fi răsplătită cu generozitate în joc, nu cu zgîrcenie. Ne gîndeam că în timp ce noi cream spectacol în tribune, ei ne vor urma exemplul pe teren. Am fost naivi şi plătim. Lumea pe aici se uită ciudat la noi şi ne întreabă ce mai căutăm. Pe cine mai susţinem. N-am ştiut ce să le spunem şi bîntuim ca nişte fantome prin Viena şi prin Basel. Să nu vă speriaţi de noi, pregătim Mondialul din 2010! Hai pa, au revoir, auf wiedersehen!