Ce vrea, dom’le, şi Pârcălab ăsta?

Fosta mare extremă a lui Dinamo îi aminteşte ceva lui Ioan Andone. Ceva ce specialiştii de la Rin nu au ştiut de la bun început

Dinamo se îndreaptă cu paşi siguri către titlu. Către titlul de campioană a transferurilor fictive. Asta nu ar fi nimic însă, clubul din Ştefan cel Mare nu are concurent nici în lupta pentru trofeul „Săraci, dar ridicoli”. Saga tratativelor purtate pentru aducerea lui Cernat rămâne un model de amatorism. Sau de cacealma pe care o miroase şi primul venit la masa de joc. Iar aşa-zisele discuţii pentru transferul lui Sânmărtean seamănă a piesă de teatru de amatori, cu scenariu scris de un copil netalentat. Cum, necum, observaţi că era vorba de achiziţii care urmau să întinerească lotul!

Ei gâdilă urechile patronului
Ion Pârcălab spune că lui Dinamo îi trebuie un fundaş dreapta, doi stoperi şi un vârf de atac, capabil să intre în combinaţii cu Nemec. Nu mult, aproape jumătate de echipă. Dar cine-i, domnule, şi Pârcălab ăsta? Vreun specialist de la Rin? Nu, pentru că specialiştii de la Rin nu critică. Ei construiesc. Ei gâdilă urechile patronului. Carevasăzică, Ion Pârcălab. Ion Pârcălab a jucat la Dinamo la mijlocul anilor ’60, într-o perioadă în care Dinamo nu concepea să se bată doar pentru un loc pe podium.  Aşa cum mărturiseşte azi plin de speranţă Andone. Afirmaţie amendată politicos de domnul Ion Pârcălab.

Pârcălab şi Helenio Herrera
Pentru buna documentare a specialiştilor de la Rin, că Google-ul şi Wikipedia mai dau şi rateuri, Ion Pârcălab a fost o extremă extraordinară, din epoca în care extremele trimiteau centrări pe capul atacantului, nu prin spatele porţii. Tot pe atunci, în fotbalul acela pe care noi îl credem desuet, extremele înscriau goluri parte-n parte cu vârful de atac. 53 din 194 de meciuri în cazul lui Pârcălab sub tricolul alb-roşu. Cu 38 de prezenţe la naţională, într-o perioadă când naţionala juca un sfert din numărul partidelor de azi, Pârcălab îi avea coechipieri în Ştefan cel Mare pe Nelu şi pe Radu Nunweiller sau pe foarte tinerii Cornel Dinu şi Florea Dumitrache. Supranumit „Săgeata Carpaţilor” de însuşi magul Helenio Herrera, Pârcălab pleca la 29 de ani de la Dinamo pentru un transfer în Franţa, la Nîmes Olympique, şi îl lăsa fără concurenţă pe post pe un anume Mircea Lucescu.

De la Nîmes la Al Sailiya
Cotropiţi de amintiri, riscăm să uităm de unde am plecat. La sublima campanie de transferuri a lui Dinamo. Râdeţi? Nu e nimic de râs. Zâmbiţi? Zâmbiţi, dar nu pierdeţi concentrarea. Aşadar, în 1970, acum 47 de ani, Dinamo transfera în Franţa, la una dintre grupările importante ale campionatului Hexagonului de atunci, Nîmes. Astăzi, Dinamo s-ar bucura dacă ar reuşi să-l vândă pe Vali Lazăr în Qatar, la celebra de acum Al Sailiya, acolo unde Lazăr, unul dintre oamenii cei mai buni ai lui Dinamo ediţie 2016, ar fi coleg cu Dragoş Grigore, alt fost vajnic dinamovist. Aşa cum ne-au obişnuit negustorii de la Rin, este de aşteptat ca în contul clubului să intre o sumă spectaculoasă, cifrată pe la câteva sute de mii de euro!

Mesaj pentru Ando
Ion Pârcălab a fost delicat cu Ioan Andone. Iar Ioan Andone este un om inteligent, care înţelege mesajele delicate. Ca să te baţi la titlu, nu doar pentru un loc pe podium sau în vecinătatea acestuia, este nevoie de mai puţină politeţe şi de mai multă sinceritate/autoritate în relaţia cu patronul. Mai ales când, cazul lui Ando, ai vârsta, ascendentul profesional şi liniştea materială care îţi permit să îi atragi atenţia lui Negoiţă că nu te poţi lupta la titlu cu Daniel Popa, cules la ofertă de la Târgovişte. Şi că, în general, cu zvonistica ieftină legată de campania de transferuri, te faci de râs. Definitiv.