Maxim 1,5 milioane
Fotbalistul lui Stuttgart nu vrea să fie decât al lui Stuttgart. Poţi să-i zici ceva?

Cazul Maxim. Încă un articol din ciclul „Hai să mai facem praf un fotbalist, că tot nu sunt alte subiecte”? Nu neapărat. Dar uite că şi nemţii, a căror presă tabloidă este ca o mângâiere de catifea pe lângă a noastră, îşi pun întrebări. Şi propun un răspuns fără recurs: „Automulţumirea i-a ucis ambiţia”. Să vedem, poate exagerează.
Nu se dă dus
De ce ar trebui să ne preocupe soarta (fotbalistică) a lui Alexandru Maxim? La 26 de ani, Alex este băiat mare. Ştie ce vrea şi ce este mai bine pentru el. Iar mai binele pentru el înseamnă salariul de 1,5 milioane de euro pe care i-l plăteşte anual Stuttgart. Acum în Bundesliga 2, luptând să promoveze din nou pe prima scenă. Pricepeţi că imaginea unui Mercedes de clasă secundă nu cadrează deloc. Altfel, cum nicăieri nu se mai aruncă bani pe fereastră, nici măcar în oraşul maşinilor care aprind imaginaţia degrabă înavuţiţilor de pretutindeni, şefii lui Alex încearcă să-i sugereze finuţ că o despărţire de comun acord ar fi soluţia optimă. Doar că Maxim nu se dă dus. El are contract până în 2019 şi vrea să îl respecte. Să mai zică nemţii că românii nu au caracter!
Trăiască fotbalul sinecură!
Câteva date statistice, a căror menire este să elimine posibilele impresii greşite. Sau eventualele noastre răutăţi jurnalistice. 8 este numărul partidelor bifate de Maxim ca titular în turul campionatului. În doar două integralist, numărul total al meciurilor în care a fost folosit fiind de 16. În 4 ani de când a ajuns la Stuttgart, Maxim a schimbat nu mai puţin de 9 antrenori, semn că nici stabilitatea în Bundesliga nu mai este ce era odinioară. În tot acest timp petrecut în tricoul lui Stuttgart, internaţionalul român a bifat 107 prezenţe, înscriind 13 goluri. Cifre (de fapt, numere!) modeste pentru un mijlocaş ofensiv. Modeste pentru un fotbalist tehnic, rapid, cu viziune a jocului. Problema cea mare este că el se simte bine aşa. Dacă ar trăi o criză existenţială, dacă ar suferi şi ar dori să scape din labirintul în care Stuttgart îl ţine prizonier, atunci am înţelege. Să privim însă şi reversul medaliei. O medalie pentru fotbalul care face posibile astfel de situaţii. Arzi gazul sau îţi rupi picioarele, tot aia, salariul merge.
Alex Maxim Ltd.
Înţelegem, că nu suntem grei de cap. 1,5 milioane euro pe sezon ţin de cald. La ce bun să te agiţi să schimbi echipa, să mergi la bani mai puţini doar ca să joci şi să rămâi o soluţie sănătoasă pentru echipa naţională? În plus, are Maxim vreo datorie faţă de noi? Faţă de suporterii naţionalei? El nu s-a simţit trădat atunci când nu a fost inclus în lotul pentru Euro 2016? S-a simţit! Mai mult. Alexandru Maxim este o instituţie privată. Alex Maxim Ltd. Nu ne datorează nici recunoştinţă, nici mâna ţinută la inimă atunci când se intonează imnul. A ţinut-o de 27 de ori până acum, s-a lămurit. Nu de acolo vine caşcavalul. Iar prin caşcaval ai acces la Mercedes, iar prin Mercedes la graţiile feminine. Iar graţia feminină ţine de cald. Până se termină caşcavalul. Şi începe dizgraţia. Circuitul banului în natură.
Confort mai presus de orice
„Automulţumirea i-a ucis ambiţia”, scriu cei de la Bild despre Maxim. Nu-i exclusă o greşeală aici. Ca să i-o fi ucis-o, trebuie ca el să o fi avut-o. Pe ea, pe ambiţie. Vorbim despre un fotbalist român important care la 26 de ani a ales confortul în dauna luptei pentru o carieră frumoasă. Altfel, putem fi contrariaţi, putem compune editoriale veninoase, dar a plânge neîmplinirea lui Maxim este o prostie. Trebuie să ne obişnuim cu tipul acesta de egoism, foarte prizat azi printre oamenii născuţi după Decembrie ’89. Oamenii noi. Omul nou.