Lung e drumul spre naţională

Isprava lui Silviu de pe Stadionul Olimpic din Londra nu este neapărat trambulina către poarta reprezentativei. Dar pune într-o lumină nouă concurenţa cu Tătă şi cu Panti

Când te numeşti Neymar Junior nu ai nici o problemă, fiindcă nimeni nu ştie cine a fost Neymar senior. Mă rog, noi nu ştim aici în România. Când te numeşti Silviu Lung Junior poţi avea o problemă, fiindcă toată lumea ştie cine a fost Silviu Lung Senior. Toată lumea în România, dar nu numai. Poate şi prin Germania, la Kaiserslautern, poate şi prin Italia, pe la Florenţa, poate şi prin Portugalia, pe la Lisabona. Mă gândesc că şi în Spania, măcar pe la Logrono.

Umbra şi umbrela taţilor
Dar staţi liniştiţi, nu urmează să-l comparăm pe Silviu Lung Junior cu Neymar Junior, şi asta nu doar din cauză că joacă pe alte posturi. Încercam o explicaţie pentru felul în care notorietatea tatălui se răsfrânge asupra fiului. Cum îl ajută şi cât îi ştirbeşte din propriile merite. Cât eşti tu însuţi, tu Juniorul, şi cât eşti fiului tatălui tău. În cazul nostru paralela funcţionează direct, căci nu comparăm mere cu pere, ci portar cu portar. Un portar cu 77 de selecţii la echipa naţională cu alt portar, fiul lui, care este mereu a treia variantă, cu doar 3 selecţii. Până acum.

Cu el începe echipa. La propriu şi la figurat
Silviu Lung junior a fost eroul meciului West Ham United-Astra. Asta ca să intrăm direct în subiect şi ca să nu o mai dăm cotită pe după stadionul olimpic din Londra. De aceea rândurile de faţă. Poate că „Silvică” ar fi meritat să fi scris despre el şi cu alte prilejuri. Sigur ar fi meritat. Dar aşa cum nu sunt aplaudate autobuzele care ajung la timp în staţie, nici fotbaliştii care evoluează constant bine nu fac obiectul omagiilor gazetăreşti. Foarte simplu spus, Silviu Lung Junior a strălucit împotriva echipei antrenate de Slaven Bilici şi a decis calificarea în grupele Europa League. Nu doar el, fotbalul este un joc colectiv, ni se tot repetă asta, dar Silviu a fost omul determinant. Calleri, Obiang şi Fletcher pot depune mărturie.

Copilul de 27 de ani
Silviu Lung, fiul lui Silviu Lung, este un portar constant bun. Ca tatăl, fără suişuri şi fără coborâşuri impresionante. Tatăl era ceva mai sigur, fiul este mai spectaculos. Juniorul are multe calităţi şi unele defecte. Este un portar cu reflexe foarte bune, curajos în duelurile directe cu atacanţii adverşi. Nu la fel de redutabil la ieşirile pe centrări, în general în jocul aerian. Capitol la care tatăl lui excela. Ca orice portar, de la Neuer până la Courtois şi de la Pleşca până la Bălgrădean, Juniorul mai şi gafează. Sunt momente omeneşti de lipsă de concentrare, nu tare de ordin tehnic. Joi seară la Londra a fost o singură greşeală, la început de meci o degajare în picioarele adversarului. Reparată repede, cu o grijă copilărească, de puşti care nu vrea să fie certat de părinţi că a vărsat cana cu lapte pe masă. Aşa mi se şi pare că este Silviu Lung Junior. Un copil cuminte de 27 de ani. Luaţi-o ca pe un compliment, nu trebuie să fii golan ca să fii mare fotbalist.

Drama naţionalei
La 27 de ani, Silviu Lung tatăl apăra constant poarta echipei naţionale a României. A fost acolo la Euro ’84 şi la Mondialul din Italia, în 1990. A fost şi la Kosice, la acel usturător 2-5 cu Slovacia. Tocmai pentru a evita similitudinile cu acel episod, e bine să ne abţinem a-l propune acum pe Silviu Lung pentru titularizarea în partida contra Muntenegrului. Feriţi-vă de darurile grecilor şi de sfaturile ziariştilor! Altfel, Silviu Lung Junior şi Niţă par cei mai în formă portari ai momentului. Peste Tătăruşanu şi peste Pantilimon, fără supărare. Uite că trăim drama veselă să avem 4 portari de talie internaţională şi comedia tristă că ne lipseşte un atacant cu adevărat de rasă! Dar câţi îl au?

La 27 de ani Silviu Lung apăra constant poarta echipei naţionale. La 27 de ani, alt Silviu Lung încă aşteaptă. Pentru că este alt Silviu Lung. Interesant este că avem şi un alt selecţioner. Unul care vede toate meciurile.