Bătrâneţe fără tinereţe

Fotbalul nostru a ajuns la maturitate. La propriu. Nu avem în prima ligă nici un antrenor sub 40 de ani

Laurenţiu Reghecampf este cel mai tânăr antrenor din Liga 1. Laurenţiu Reghecampf are totuşi 40 de ani. Şi împlineşte 41 în septembrie. Drăguţ, colegul Liviu Manolache, autorul articolului în care este studiat profilul tehnicienilor din prima noastră ligă, a titrat „Prâslea cel voinic”. Mă rog, un Prâslea cam tomnatic. Totuşi, cel mai tânăr dintre colegii de meserie.

Cartea, nu cartea de identitate

De unde rezultă că uneori este suficient să te uiţi pe datele de naştere pentru a înţelege ce fel de fotbal avem. Datele de naştere ale jucătorilor, ale antrenorilor, de ce nu ale preşedinţilor/conducătorilor. Opoziţia acerbă la regula fotbalistului sub 21 de ani arată ce fel de oameni populează fenomenul. În această logică a aerului stătut din Liga 1, absenţa tinerilor antrenori nu trebuie să surprindă. A nu se înţelege că am o problemă cu „maturii”. Cu „experimentaţii”. Principalul criteriu în angajarea unui om trebuie să rămână competenţa profesională. Experienţa într-un domeniu. Cartea, nu cartea de identitate. Dar mai ştiu că maturitatea mai este sinonimă şi cu rutina, şi cu plictiseala. Energia vitală scade cu trecerea anilor, oboseala cronică apare fără să ceară invitaţie. Da, există şi oameni care îşi păstrează spiritul tânăr. Puterea de muncă, dorinţa de a inova. Dar ei sunt excepţii. Printre antrenori, aceste excepţii poartă nume precise. Arsene Wenger, Claudio Ranieri, Mircea Lucescu.

Aspiranţii

Succesorii lui Reghecampf în clasamentul tinereţii sunt Marius Şumudică, 45 de ani, Vasile Miriuţă, 47, Cristi Pustai şi Leo Grozavu, câte 48. La polul opus se află Gigi Mulţescu şi Florin Marin, 65 de ani, respectiv 63. La cei 56 de ani ai lui, Ioan Andone pare mai aproape de ultimii doi decât de primii. Încă o dată, nu prezenţa masivă a antrenorilor maturi este problema, ci absenţa totală a tinerilor. Cei pe care mai zilele trecute îi vedeam şcolindu-se la cursul PRO. Plus cei care au terminat deja şcoala. Deţinători de BAC şi aspiranţi. Edi Iordănescu, Mihai Teja, Claudiu Niculescu, Mirel Rădoi, Florin Bratu, Cătălin Munteanu, Florin Şoavă, Marius Măldărăşanu, Daniel Opriţa. Primii patru au lucrat cu rezultate semnificative la echipe din Liga 1. Ceilalţi sunt speranţe. Nu ştim ce fel de antrenori sunt sau vor fi, important este că au ales o profesie care albeşte repede şi îmbogăţeşte mai greu decât, să zicem, ocupaţia de impresar.

Cârpacii

Tinereţea nu este patent al succesului. Dar poate fi promisiunea unei alte viziuni despre fotbal. Tinereţea înseamnă curaj. Câteodată mai înseamnă şi inconştienţă. Tinereţea înseamnă idei noi, revolta în faţa sistemului. A sistemului de joc, a sistemului competiţional. Dar tinereţea poate fi uneori şi suicidară în fotbal. Previzibil, preşedinţii din Liga 1 au ales încă o dată soluţia cea mai comodă. Au pus miza pe „experienţă”. Ei nu vor să taie valul, vor să-l ocolească. Ei nu vor să construiască, ei vor să cârpească. Iar şeful lor, Gino Iorgulescu, este cârpaciul şef.

Laurenţiu Reghecampf este cel mai tânăr tehnician de pe prima scenă a fotbalului românesc. O primă scenă destul de murdară şi cu scândura putrezită. Reghe pleacă la drum aureolat nu doar de anii mai puţini din buletin, ci şi de cel mai bun procentaj al punctelor câştigate din totalul celor puse în joc. Mai mult decât anul trecut, şi lui i se cere acum să bricoleze cu materialul rămas după sezonul de vânzări. Asta nu este misiune de tânăr antrenor, ci de bătrân ceasornicar.