Răspunsul lui Ivan Patzaichin

Marele campion a avut o reacție imediată la editorialul "Ce făceai acolo, Ivan?", într-o postare pe blogsport.ro

Printre comentariile postate pe blogsport.ro legate de articolul „Ce făceai acolo, Ivan?” a apărut unul care era semnat Ivan Patzaichin. Tonul echilibrat, decent, dar suficient de tăios m-a făcut să cred că textul cu pricina îi aparține chiar marelui campion al pagaei și nu unui user care și-a însușit identitatea acestuia.

Am verificat în modul cel mai simplu cu putință, am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Ivan Patzaichin. Mi-a răspuns de la primul apel, mi-a confirmat că este autorul comentariului. La capătul unui dialog sincer și civilizat, în care fiecare şi-a susținut părerea, am obținut acordul de a-i publica integral răspunsul postat pe blog. În ediția printată a Gazetei și pe gsp.ro.

Domnule Geambașu, cu tot respectul datorat unui jurnalist de marcă și, cu atât mai mult, unui suporter dinamovist, vă supun atenției următoarele aspecte:

1. V-ați gândit că, poate, FRF și LPF au dorit să transmită un anumit mesaj iubitorilor fotbalului, printre care mă număr, solicitându-mi mie să accept această onorantă postură?
2. Dacă echipa Concordia Chiajna ar fi câștigat Cupa Ligii, acest articol ar mai fi existat?
3. În legătură cu banii pe care i-aș fi primit, știți ceva din ceea ce eu nu știu? Vă informez respectuos că „am țopăit” fără bani… Dacă dețineți alte informații…
4. Mă întreb și vă întreb cum ar fi fost zestrea de medalii olimpice și mondiale a României și a Clubului Dinamo dacă și eu aș fi „tresărit” când am tras în canoe alături de STELISTUL Toma Simionov sau dacă oficialii de la Dinamo s-ar fi opus alcătuirii acestui dublu?
În altă ordine de idei, la întrebarea „Kakaia simbolistică mai e și asta?” mulțumesc tuturor celor care au înțeles-o și au apreciat-o ca pe un gest de fair-play, normalitate și civilizație.
Cu respect,
Ivan Patzaichin

Pentru mine, Ivan Patzaichin a fost și rămâne cel mai mare sportiv român al tuturor timpurilor. În clasamentul meu subiectiv și afectiv, el este peste Nadia, peste Năstase, peste Hagi. Ivan Patzaichin mi s-a părut întotdeauna imaginea definitivă a campionului, omul care a îmbinat povestea cu munca și suferința cu triumful. Nu ar fi ajuns campion olimpic la Munchen dacă în calificări nu ar fi crezut că poți termina o cursă cu o pagae ruptă. A luptat ca nimeni altul împotriva ghinionului, s-a opus evidenței cu o dârzenie nemaiîntâlnită. Și a învins.

I-am explicat lui Ivan Patzaichin că am scris greu rândurile acelea. Cum să îți cerți idolul copilăriei și al adolescenței? Doar pentru că ți se pare că ai ajuns „un jurnalist de marcă”? Mi-a adus argumente serioase în sprijinul gestului de la finala Cupei Ligii. Fair-play, civilizație, prietenie dincolo de flamura sportivă. Lucruri pe care le împărtășesc.

Continui să cred că editorialul meu era despre o anumită inadecvare și semnala o ipostază care putea fi evitată cu mai mult tact. Nu sunt prizonierul gândirii sectar-partizane, am înțeles demult ce înseamnă să faci echipă națională cu rivalul de la alt club. Știu că România nu ar fi câștigat 4 titluri mondiale la handbal dacă jucătorii Stelei și ai lui Dinamo nu acționau ca un corp unitar. Dacă nu erau și prieteni, nu doar coechiperi. Dar nu despre o astfel de legătură sau asociere era vorba în articolul meu.

Rămân suporterul necondiționat al lui Ivan Patzaichin și al lui AC Milan, de peste 40 de ani. Asta ca să survolez cumva lauda otrăvită din debutul replicii. Peste toate, îi mulțumesc eroului copilăriei mele că a coborât de pe soclu, simțindu-se dator cu o explicație.