De veghe după Vandeweghe

Simona Halep şi Irina Begu ne fac mai interesantă a doua săptămână de Roland Garros

Ilie Năstase a descoperit meseria de reporter TV la 70 de ani şi îşi intervievează compatrioatele care au reuşit să intre în „optimi” la Roland Garros. A mâncat o viaţă întreagă pâinea dulce a copilului teribil, să vadă şi el cum e cu microfonul în mână, când stai la bunăvoinţa „subiectului”! Acum însă vom vorbi mai puţin despre cel care câştiga glorios Openul francez în 1973, fără să piardă vreun set, şi mai mult despre Simona Halep şi Irina Begu. Prin ele, vom trăi şi emoţional a doua săptămână de la Roland Garros, uitând o vreme de bandajul de pe mâna lui Alibec.

Naomi, obstacolul de 1,80 metri

Simona Halep aparţine categoriei favoritelor care îşi respectă statutul, lucru nu atât de uşor date fiind turbulenţele din turneul feminin. În general, dar şi în particular la Paris 2016. Vezi eliminările Angeliquei Kerber şi Victoriei Azarenka. Meciul Simonei din turul al treilea, contra japonezei cu tată haitian, Naomi Osaka, nu a fost simplu, începând cu un set pierdut (4-6), plus o rachetă ruptă la (de) nervi. Naomi, o fată de 18 ani şi 1,80 metri, cu masă musculară demnă de o discobolă, serveşte constant cu viteze de peste 180 de kilometri pe oră. Loveşte plat, nu joacă la alibi, pe principiul tineresc totul sau nimic.

Pe când planul B?

Revolta Simonei a prins contur în setul secund, din fericire în planul jocului. Plimbată stânga-dreapta, cu traiectorii în unghiuri din ce în ce mai ascuţite ale mingilor trimise peste fileu, japoneza a fost obligată să greşească mai mult sau pur şi simplu a fost pusă în imposibilitatea de a returna. 6-2 în setul al doilea, apoi 6-3 în decisiv înseamnă o victorie de parcurs, care începe să şteargă impresia neplăcută de anul trecut, când Halep se oprea în turul secund la Roland Garros. În continuare, eleva lui Darren Cahill are probleme cu serviciul – procentul de reuşită la primul este constant pe la 50%, al doilea este prea accesibil adversarelor. Ar mai fi de pus la punct un plan B, inexistent din câte îmi dau seama, dar asta presupune o variaţie a tenisului practicat pentru care Halep nu pare încă pregătită. Zic, nu dau cu parul (racheta).

Drumul spre Top 10

Irina Begu îşi însoţeşte compatrioata în a doua săptămână de la Roland Garros după încă un meci în trei acte, de data asta în faţa nemţoaicei Annika Beck, a 39-a în ierarhia WTA. A defilat în setul decisiv, etalând un tenis de o calitate demnă de o jucătoare de Top 10. Mingi lungi, lovituri puternice, incursiuni energice la fileu. Încredere, parcă şi o deplasare mai bună. După ce a supravieţuit nesfârşitei întâlniri cu americanca Vandeweghe, 3 ore şi 37 de minute de chin amestecat cu ambiţie, de supliciu şi de voinţă lucidă, Irina putea sucomba în mulţumire de sine şi epuizare fizică. Am văzut însă versiunea cea mai bună a Irinei, ceea ce înseamnă că pentru unii oameni succesul este combustibilul ideal.

Spre o semifinală românească?

Nu am idee cum vor arăta optimile de finală în care Simona Halep a va întâlni pe Samantha Stosur (pe care tocmai a învins-o la Madrid), iar Irina Begu pe americanca Shelby Rogers, surprinzătoarea învingătoare a Petrei Kvitova. Mă abţin de la profeţii într-un sport în care imprevizibilul este suveran. E preferabilă postura de suporter mulţumit că două compatrioate sunt printre cele mai bune 16 jucătoare de la Roland Garros. Despre suferinţele suporterilor care visează o semifinală românească la Paris, săptămâna următoare. Când fantezia poate deveni realitate.