O victorie divină?

Nu ne-am făcut de râs cu Lituania fiindcă a fost golul lui Stanciu. Şi să nu ne spună cineva că reuşita lui a fost rodul efortului colectiv!

Mânecile largi ale hainei ascund pumnul care strânge ceva. Ceva-ul este o iconiţă care este pupată ritualic în drumul spre banca de rezerve. Începe repriza a doua a meciului amical România-Lituania şi Anghel Iordănescu are emoţii. Scorul este 0-0 şi echipa nu joacă nimic. Deci avem nevoie de inspiraţie divină. Sau de competenţă pământească? „El ştie că se fac glume pe seama lui din cauza asta?”, întreabă retoric un amic alături de care am văzut întâlnirea de la Giurgiu.

Sub „Chad”
„Lithuania”, aşa cum este ortografiată în limba engleză, se lăfăie pe locul 128 al clasamentului FIFA-Coca Cola. Când priveşti deasupra adversarilor noştri baltici ai un moment de uluială, fiindcă vezi culorile drapelului României. Nu, este Chad, Ciad cum am învăţat noi la şcoala aceea care nu englezea toate denumirile ţărilor şi numele oamenilor. Carevasăzică, Chad. Sub „Lithuania”, găsim două puteri ale fotbalului servit ca diversitate. Simpaticii burundezi şi mândrii reprezentanţi ai şcolii fotbalistice din Madagascar.

Tensiune şi ridicol
Asta ca să înţelegem împotriva cui am jucat şi de ce îşi făcea cruci domnul Anghel Iordănescu. Oare grija lui Doamne, Doamne era să ne scoată cumva din mlaştina lipsei de inspiraţie la un meci cu un adversar de mâna a treia? Ridicolul situaţiei este întregit de tensiunea degajată de întreg staff-ul tehnic pe durata partidei, preocuparea vizibilă pentru identificarea soluţiilor tactice de anihilare a opoziţiei lituaniene. Acelaşi ridicol este rotunjit de aerul grav de la declaraţii, când puţin autosarcasm făcea mai bine decât orice analiză a jocului.

Decarul nu doar ca purtător de tricou
Fotbalul este o activitate foarte  atractivă prin simplitatea ei, prezentată în mod complicat de oamenii care lucrează în interiorul fenomenului. Motivele le înţelegeţi. Simplitatea fotbalului a fost rezumată în câteva secunde de golul lui Nicuşor Stanciu. Preluare naturală, fuleu scurt, balans, o privire fugară spre poartă, apoi şutul executat ca un gest firesc, nu mecanic. Erau acolo antrenament, plăcerea de a juca fotbal şi talent fără aditivi sintetici. Pun stop aici laudelor, fiindcă am bucuria de a fi ghicit mai demult în Stanciu un posibil fotbalist adevărat. Debutul cu gol al lui Nicușor mai spune însă ceva. În sfârşit, naţionala României are un număr 10. După foarte mult timp. Nu un purtător ocazional al tricoului cu numărul 10 sau, şi mai rău, unul ilegal, ci un proprietar care din punct de vedere fotbalistic reprezintă ideea de decar. De conducător de joc. Decarul ca factor de echilibru la mijlocul terenului, filtru al muncii celorlalţi, personaj central al ultimei execuţii.

Sânmărtean, capitol închis
Stanciu. Adică tot ce a arătat Sânmărtean că nu poate fi. Dantelăriile tehnice lipsite de continuarea logică a pasei decisive rămân doar mostre de virtuozitate individuală. Bune pentru ochiul microbistului consumator de fast-food fotbalistic. Au fost momente în meci când Sânmărtean s-a aflat în situaţie de finalizare. Nu a avut niciodată curaj. Nu a avut fiindcă nu este un bun şuteur. O ştie el, o ştim şi noi, o ştie selecţionerul. Dincolo de latura lui bigotă, Iordănescu rămâne totuşi un personaj care înţelege fotbalul. Sper, Doamne ajută! Probabil că evoluţia ştearsă a lui Sânmărtean din amicalul cu Lituania îi va fi spus multe lui Iordănescu despre duelul nu doar imaginar între Stanciu şi Sânmărtean. Între viitorul care tranzitează spre prezent şi prezentul care fuge spre trecut. Între prospeţime şi plafonare.

Urmează meciul cu Spania, adversar ceva mai bine plasat decât Lituania în clasamentul mondial. La Cluj vom alinia garnitura de gală, dacă putem spune asta fără să stârnim zâmbete. Pentru că vom avea un adversar adevărat, să sperăm că vom arăta şi ca o echipă  de fotbal calificată la Euro 2016. z