Sibiu, dublă greşeală

Dacă Ilie Năstase, fostul număr unu mondial, primul lider al tenisului din era clasamentului computerizat, a ajuns să se bucure ca un copil de la ţară pentru un autograf de la Nicolas Sarkozy, primul preşedinte francez care era să se […]

Dacă Ilie Năstase, fostul număr unu mondial, primul lider al tenisului din era clasamentului computerizat, a ajuns să se bucure ca un copil de la ţară pentru un autograf de la Nicolas Sarkozy, primul preşedinte francez care era să se însoare înainte să divorţeze, totul se explică. Decontul operaţiunii „Franţa”, drumul biletelor. Cum naiba poate să coste un meci de Cupa Davis care ţine trei zile mai mult decît un turneu ca Open România? Unde s-au evaporat măcar 1000 de bilete din cele 2000 ale unei săli oricum prea mică pentru un eveniment atît de mare?

Dar este meciul de Cupa Davis cu Franţa un mare eveniment? Este, dar a avut soarta biletelor, a fost vîndut în clandestinitate unor inşi care fac pe sponsorii şi pe care dacă îi întrebi ce-i ăla tiebreak şi la cît se termină cad din lojă direct peste tenişii întîrziaţi ai lui Tsonga. Am fi nedrepţi dacă în toată povestea am trage doar în Ilie Năstase şi Dumitru Hărădău, uitîndu-l pe domnul primar al Sibiului, Klaus Johannis. Pe care o vreme chiar am fost tentaţi să-l luăm de model. Ja, ja, herr Johannis!

Întîiul edil al fostei capitale europene este neamţ în discurs şi român cînd vine vorba de acţiune. Fiindcă fără acordul dumnealui, dosirea biletelor şi umflarea decontului partidei nu ar fi fost posibile. Pentru nici nu mai ştim a cîta oară, pasionaţii fără pile ai tenisului, oameni pentru care un vole al lui Tsonga înseamnă bucurie, nu fandoseală, trăiesc umilinţa cozilor fără speranţe. Şi primesc firimituri. 100 de bilete. Atît au considerat vătafii neţului că merită plebea Sibiului. Restul au poposit la patricienii urbei, pe care trebuie să-i admire ţara în tribune. Şi, uite aşa, din capitală culturală europeană, Sibiul s-a transformat în capitala unei mînării cu profund specific naţional.

Efectul colateral al afacerii? Simplu. În loc să ne preocupe meciul în sine, ce şanse avem, cum să facem să nu ne facem de rîs, noi aşteptăm un bilet în plus. În timpul ăsta, băieţii deştepţi îşi sug burţile, ca să dea bine pe ecran, iar însoţitoarele lor, fetele deştepte, îşi pregătesc toaletele. C-aşa-i în tenis!