Laziada

Am simţit că Lazio are cu adevărat nevoie de Radu Ştefan! Capisci? Mai rămînea ca Borcea să strige şi „Victorie!” după transferul în Italia al tînărului fundaş. Tocmai aici e partea tare a afacerii, că şi suporterii dinamovişti au simţit […]

Am simţit că Lazio are cu adevărat nevoie de Radu Ştefan! Capisci? Mai rămînea ca Borcea să strige şi „Victorie!” după transferul în Italia al tînărului fundaş. Tocmai aici e partea tare a afacerii, că şi suporterii dinamovişti au simţit că Lazio are nevoie de Radu Ştefan. În schimb, nu prea au simţit că Dinamo ar mai avea nevoie de el. Nu atît de mult încît să-l păstreze un timp. Un retur, un campionat, pînă se limpezea cumva situaţia echipei. Ce au mai simţit suporterii ăştia care nepricepînd mecanismele financiare nici convocări la lotul naţional DNA nu primesc? Că era o mare foame de bani printre acţionarii aspiranţi la Topul Forbes. Ai impresia că milionul aruncat acum de Lazio, plus promisiunea celorlalte 4, rezolvă ecuaţia campionatului. Pentru că fără dubii suma de transfer a lui Radu se va regăsi în bilanţul contabil al clubului. Nu se poate altfel, tradiţia obligă!

Simţiţi cumva o mare nevoie de ironie în aceste rînduri? Nu vă înşelaţi, e reală. Fiindcă plecarea lui Radu Ştefan e oportună pentru viitorul fotbalistic şi material al lui Radu Ştefan. Şi atît. Pekarici, Scutaru şi cine o mai veni n-au cum să umple decît fizic golul lăsat de fostul coechipier al lui Moţi. În continuare ni se prezintă o operaţiune comercială drept un triumf managerial-sportiv. Dinamo îşi vinde identitatea recentă pe o sumă bunicică şi cumpără un viitor incert. Cu aplombul recunoscut, învingătorii taxei pe valoarea adăugată pretind acum şi aplauze. Apropo, cît mai costă oare un kilogram de aplauze în vrac?