Cei care aleargă foarte mult

Nadal vorbeşte la superlativ despre Djokovici. Iar Simona Halep presupune că unii nu obosesc fiindcă au muncit mai mult decît ea

Finala turneului de la Doha tocmai s-a terminat. Novak Djokovici a cîştigat în faţa lui Rafael Nadal cu 6-1, 6-2. I-au fost suficiente o oră şi 13 minute. După zeci de „o, la, la”-uri, comentatorul francez al partidei a catalogat victoria sîrbului drept un marş imperial. În franceză sună şi mai bine, şi cumva mai original decît în română. La festivitatea de premiere, cuvintele lui Rafa Nadal cad greu. Există în ele uimire, admiraţie şi obidă. Capitulare. „Cred că nimeni nu a jucat tenis la acest nivel în toată istoria. De cînd sînt eu în acest sport, nu am văzut pe nimeni care să joace în asemenea fel”.

Pentru cine ştie ce fel de jucător este sau a fost Nadal, vorbele astea ar trebui să provoace mai degrabă un zîmbet revanşard decît tristeţe. Terminatorul de ieri a fost răpus de terminatorul de azi în mai puţin de o oră şi un sfert. Omul care ieri nu obosea, nu pregeta, nu greşea, omul care juca şi mai bine atunci cînd era încolţit a fost învins încă o dată de omul zilei. Noul Robocop. Novak Djokovici a dus scorul la 24-23 în întîlnirile directe cu Rafa. Şi a urcat ştacheta perfecţiunii & rezistenţei undeva foarte sus. Pînă acolo unde un altul, mai bine antrenat, mai corect hrănit, şi mai fără gluten, cu sîngele mai subţiat, cu hemoglobină şi mai multă şi cu o voinţă supraomenească va veni şi-l va îngenunchea pe regele Novak.

Ajungem astfel în punctul în care ieşim de pe teritoriul geometric al tenisului, acolo unde traiectoriile loviturilor sînt rezultatul pregătirii specifice, al tacticii elaborate de antrenor şi, din ce în ce mai puţin, al intuiţiei jucătorului sau jucătoarei. Poposim inevitabil pe teritoriul minat al discuţiei despre doping. Despre substanţe şi proceduri interzise. Un spaţiu nefrecventabil din punctul de vedere al celor mulţi, foarte mulţi, care nu au nevoie de proba A sau de proba B, ci de eroi care nu pierd niciodată. Ei sînt iubitorii sportului care nu şi-au pierdut inocenţa. Şi sînt de invidiat.

„Există dopaj în tenisul înalt?”. Întrebarea este pusă de Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”. Interlocutoarea este Simona Halep. Răspunsul vine natural, ca un rever în lung de linie. Specialitatea Simonei. „E o întrebare dificilă, pentru că nu avem de unde să ştim. Dar sînt sportivi care mă uimesc din punct de vedere fizic. Sînt sportivi care aleargă foarte, foarte mult. Eu sînt acolo, în mijlocul lor, alerg şi eu 2-3 ore, dar la un moment dat nu mai pot, obosesc. Alţii pot să alerge şi 5 ore, şi 6 ore, ceea ce mi se pare foarte mult. Dar poate că ei au muncit mult mai mult decît mine şi au ajuns să fie în stare să facă acest efort. (…) Nu ştiu, dar mulţi sportivi sînt roboţi, sau cel puţin aşa arată, aşa se comportă. Eu refuz să fiu un robot”.

Mă abţin să comentez răspunsul Simonei, pentru că am o idee formată despre proliferarea şi continuitatea fenomenului doping în sport. Unii vor spune că am şi o obsesie. Se poate. N-ar fi totuşi un exerciţiu inutil să recuperaţi ultima ediţie a emisiunii realizate de Cătălin Ştefănescu, a cărui invitată a fost Simona Halep. Înregistrarea ei poate fi accesată gratuit pe platforma TVR Plus (AICI). Dialogul dintre cei doi nu este deloc gratuit. Nu spun mai mult, fiindcă miroase a doping intelectual faţă de un prieten. Şi nu e cazul.