Celălalt Gâlcă

În ultimele zile, am descoperit alt om în fostul antrenor al Stelei. Iar asta nu are nici o legătură cu "spiritul Crăciunului"

Se întîmplă lucruri şi acum înainte de Crăciun. În lume, în lumea sportului care este parte a lumii întregi. Este vremea cînd oamenii se înghesuie spre sărbătoare şi spre belşug. Să fim mai buni, ni se şopteşte. De fapt, nu e o şoaptă, e un strigăt. O comandă. Dar de ce trebuie să fim mai buni doar acum cînd ne aşteaptă sarmalele şi caltaboşii şi sclipiciul bradului? Că ăsta pare să fie spiritul Sărbătorilor pentru destui dintre noi, ghiftuiala. În restul anului, cu burta ceva mai goală, este permis să fim şi mai răi?

Ultimul articol înainte de pauza de Crăciun poate să fie prilej de urări, de ce nu? Sau un articol pur şi simplu. Despre un personaj sau despre un fapt semnificativ. Am oscilat între Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, şi Costel Gâlcă, noul antrenor al lui Espanyol. Am ezitat între discursul lui Dedu, plin de laude greţoase, solemnitate caraghioasă şi temenele la adresa lui CioloMoş Crăciun şi vorbele simple ale fostului antrenor al Stelei. Guvernat de îndemnul „Să fim mai buni!”, l-am abandonat pe starostele handbalului să-şi ducă pînă la capăt pluguşorul cîntat sponsorilor. Aho, aho, copii şi fraţi, ne daţi sau nu ne daţi? L-am ales pe Costel Gâlcă. Pe el şi, legat de el, şi pe Nicuşor Stanciu.

L-am auzit vorbind pe Gâlcă la Digi Sport şi era cît pe ce să nu-l recunosc. Şi nu din cauză că şi-a schimbat vocea. Dar timbrul vocii, da, părea altul. Vorbele lui Costel sunau altfel, ca din gura şi din mintea unui om care s-a liniştit. A început bine pe banca lui Espanyol, cu două victorii. Ştie că a semnat un contract-test, doar pînă la vară, mai ştie că două victorii la debut nu înseamnă neapărat că a construit o altă echipă, dar din tot ce vine de acolo simţi că omul a redescoperit bucuria de a lucra. De a-şi face bine meseria. Cu plăcere, cu pasiune. Parcă îi văd pe dragii lui colegi din breaslă cum strîmbă a lehamite din nas, „lăsaţi, am mai văzut noi din astea, cîinii dintîi turbează, şocul pe termen scurt al schimbării şi alte bla, bla-uri izvorîte din invidie, sentiment omenesc ca oricare altul.

Mi-ar plăcea ca Gâlcă să reuşească în Spania. Posibil şi dintr-un sentiment de vinovăţie. Ca mulţi alţii, am participat la suspiciunea care a planat asupra calităţilor lui de antrenor, în pofida trofeelor cucerite cu roş-albaştrii. Mi s-a părut prea moale, cumva reflexiv, retrospectiv. În omul de pe banca Stelei îl identificam pe fostul jucător harnic şi disciplinat, dar nu foarte spectaculos. Dar ca să fii bun în profesie nu este nevoie neapărat să fii spectaculos.

Nu vom fi cotă parte la eventuala reuşită a lui Gâlcă la Espanyol, dar ne-am putea învăţa minte să nu mai judecăm după aparenţe. La fel, un transfer al lui Nicuşor Stanciu la Espanyol, urmat de o integrare lină, ar fi proba că tînărul fotbalist român, indiferent de numele lui, nu este prototipul neadaptării. Gâlcă a mărturisit că şi-l doreşte pe Stanciu la echipă, cu o sinceritate pe care nu ar fi practicat-o în România. Altfel, cred că a sosit momentul să ne iasă din cap că un jucător la 22 de ani, cît are Stanciu, nu este copt pentru o experienţă într-un campionat serios. Stanciu mi se pare în acest moment cel mai bun mijlocaş de creaţie din Liga 1. Dacă este mult sau puţin, vom vedea în viitorul apropiat. Eu zic că nu este deloc puţin. Ce o fi gîndind însă domnul general Anghel Iordănescu, mult mai pretenţios decît noi?