Darren ştie ceva
Decizia Simonei Halep de a lucra în exclusivitate cu Cahill nu este un exerciţiu de imagine

O ştire importantă pentru sportul românesc, cît sport mai avem. Simona Halep a ajuns la un acord cu Darren Cahill, care o va antrena full time, nu part time ca pînă acum. În traducere ad litteram, tot timpul, adică, nu doar în limita programului de pînă acum, cînd australianul îşi împărţea orele dedicate muncii de pregătire a jucătoarelor angrenate în proiectul Adidas.
Ştirile seci sînt mai importante decît cele spectaculoase. Decît cele mirobolante, abracabrante. Hotărîrea româncei aflate pe locul 2 în clasamentul la zi al WTA, organizaţia mondială a jucătoarelor profesioniste, nu trebuie privită doar ca un gest tehnic. Ca unul de efuziune sentimentală, nici atît. Fire voluntară, ca să nu zicem pur şi simplu încăpăţînată, Simona a oscilat în ultima vreme între ideea de a lucra cu un antrenor român şi aceea de a se descurca mai mult singură. Iar Darren Cahill, un tip care exprimă echilibru doar cînd îl priveşti la televizor, a lăsat lucrurile să curgă. Nu a transmis mesaje, nici măcar subliminale. Cum se zice pe la noi, nu s-a băgat în seamă.
Faptul că Simona a acceptat că are nevoie de sprijinul unui om cu ştiinţă de tenis, cu experienţă şi cu tact, înseamnă că ea păşeşte într-o nouă fază a carierei. Că se maturizează. Că vrea să lucreze aplicat la menţinerea statului de personaj de prim rang al tenisului feminin, loc în care a ajuns opintindu-se serios, dar de unde eşti aruncat atît de uşor la primele semne de slăbiciune. Că, dincolo de o bănuită zgîrcenie, la care ar fi lucrat şi familia („Lasă, fată, că te descurci foarte bine şi aşa!”), un om de 24 de ani începe să-şi stabilească priorităţile. Să îşi cunoască interesul.
Faptul că Darren Cahill şi-a dat acordul să lucreze în continuare cu Simona, nu este doar din cauza mizei financiare. Salariul de 500.000 de euro pe an, cît se pare că este înţelegerea, nu reprezintă nici pe departe un record pe piaţa antrenorilor de top. Sînt bani mulţi, dar nu este o sumă absurdă. Aş zice că Simona l-a cooptat la discount pe australlian. Noima ştirii este însă alta. Dacă Darren Cahill vrea să o antreneze în exclusivitate pe Simona, înseamnă că a văzut ceva şi este convins de potenţialul de progres al româncei. La nivelul lui – un om care a lucrat cu Lleyton Hewitt şi cu Andre Agassi, pe care i-a dus pînă în fotoliul de lideri ATP, cu Grand Slamuri cîştigate în mandatul lui – nu se compromite/bucură pentru un ghişeft de jumătate de milion.
Hotărîrea pe care au luat-o Halep şi Cahill este probabil cea mai bună performanţă pe 2015 a Simonei. Mie aşa mi se pare.