Sărac, dar arbitru

CCA. Nu Casa Centrală a Armatei. Nu echipa aceea de legendă cu Apolzan şi Bone, ci Comisia Centrală a Arbitrilor. De la legendă la legende, ba nu, la folclor, la folcloriste. Gheorghe Constantin, şeful adică, nu mai face delegările, dar […]

CCA. Nu Casa Centrală a Armatei. Nu echipa aceea de legendă cu Apolzan şi Bone, ci Comisia Centrală a Arbitrilor. De la legendă la legende, ba nu, la folclor, la folcloriste. Gheorghe Constantin, şeful adică, nu mai face delegările, dar analizează. Anvizajează. Priveşte reluări de faze. Şi citeşte revista Trend, capitolul „Cum să-ţi construieşti o carieră de succes”. Şi decide. Tulburător, doamnelor şi domnilor, arbitrii vor fi obligaţi să-şi declare averile! Începe revoluţia, marea schimbare la faţă! Agoniseala de-o viaţă, de-o carieră dedicată fluierului şi fanionului, toate pe o declaraţie de avere! Preşedintele Constantin încearcă să ne convingă că prin acest exorcist financiar-contabil oamenii care împart dreptatea şi nedreptatea pe teren vor apărea în altă lumină. Nişte cetăţeni ca oricare alţii, cu grija zilei de mîine. Şi cum să nu ai grija zilei de mîine cînd răspunzi de un parc auto cu 50 de maşini, ca domnul Cristi Balaj? Cum să nu fii potopit de responsabilităţi cînd desfăşori afaceri de sute de mii, de milioane de euro? Nu din barem, nici vorbă, să nu vă închipuiţi aşa ceva! Arbitrajul e hobbyul, nu mijlocul de existenţă. E refugiul de la sfîrşit de săptămînă, locul unde ei devin cavaleri. Unii în negru, alţii în portocaliu. Unii în vişiniu, alţii în alb-roşu ori în roş-albastru, fiecare după afinităţile cromatice.

Sîntem răutăcioşi. De fapt, ce aşteptăm de la aceste declaraţii de avere? Mai nimic, pentru că există precedentul oamenilor politici, cînd domni cu întreprinderi şi acţionari la importante consorţii au trecut în formular cîte un apartament de 3 camere la bloc, un Cielo din ’97 şi un cont în bancă de cîteva mii de euro. A, să nu uităm moştenirile, mai ales pe cele de la mătuşi. Tablouri, conace şi alte acareturi. Bani albi pentru zile negre, ca pensionarii. Sau bani negri pentru zile albe?

Acum urmau cîteva rînduri de final moralizatoare şi documentate. Cu observaţia că forul conducător al arbitrilor nu se poate erija în organ de control financiar. Fiecare va declara ce pofteşte şi va rezulta că arbitrii din România sînt ori călugări franciscani, ori nişte adepţi fervenţi ai ideilor marxist-leniniste. Stop! În timp ce scriam articolul avînd unele remuşcări sublimate – dacă îi nedreptăţim pe bieţii băieţi? – s-a întîmplat să vedem imaginile lui Colţescu la Ploieşti în forma care l-a conscrat. Scandal monstru pe teren după un penalty neacordat Braşovului, apoi un jucător eliminat de la Oţelul. În compensaţie. Totul e în compensaţie. Inclusiv averea.