Eliberarea condiţionată şi aşteptată

Gică Popescu a ieşit din închisoare. Este o ştire bună care va trece anonimă, ca toate ştirile bune

În zile mai senine, eliberarea lui Gică Popescu ar fi fost breaking news. În altă epocă, eliberarea lui Gică Popescu ar fi ţinut prima pagină a ziarelor. Soarele străluceşte pe un cer albastru impecabil, dar ziua nu este senină deloc. De breaking news ne-am săturat fiindcă ştim ce se ascunde în spatele krollurilor cu litere galbene, iar ziarele respiră intubate. Sună rău, cum sună aproape toate veştile din ultima vreme, dar eliberarea condiţionată a fostului căpitan al echipei naţionale nu este decît o ştire oarecare. Poate că este totuşi un lucru normal.

Înainte să vă enervaţi foarte tare că un alt actor al celebrului dosar scapă înainte de termen de pedeapsă – Gică Popescu a pierdut enorm din capitalul de simpatie populară – o scurtă recapitulare a cazului. Popescu a fost parte a Dosarului Transferurilor şi executa din 4 martie 2014 o pedeapsă de 3 ani, o lună şi zece zile. După ce a ispăşit jumătate din pedeapsă şi a scris 4 (patru) cărţi, el a fost în măsură să ceară instanţei eliberarea condiţionată. Aceasta a luat act, a deliberat şi a hotărît să dea curs cererii condamnatului.

Încă o dată, sună rău, foarte rău, cînd spui „condamnat” şi asociezi cuvîntul cu numele Gică Popescu. Este o poveste lungă şi nu foarte frumoasă pe care cineva ar trebui să o scrie cumva şi nu într-o carte destinată a reduce din pedeapsă. Revenim însă. Procurorii au contestat decizia cu apel, respins însă de Tribunalul Ilfov, ceea ce înseamnă că eliberarea condiţionată urma să fie pusă neîntîrziat în aplicare. Ceea ce s-a şi întîmplat. Mai departe, veţi spune că este treaba lui Gică Popescu ce va face cu libertatea lui. Cu viaţa lui.

În bună măsură aşa este. Prin discreţia de care a dat dovadă în toată perioada recluziunii, Popescu transmitea că nu doreşte nici spectacol ieftin, nici bocitoare, nici compasiune surogat. Mesajul subînţeles a mai fost şi al separării de nerecunoştinţa celor care altădată îl aclamau şi încingeau hore în cinstea lui şi a colegilor din Generaţia de Aur. Aşa cum am mai observat, singura notă falsă în parcursul altfel impecabil din momentul încarcerării, rămîne producţia „literară” sau „ştiinţifică”. Mi s-a atras atenţia, poate justificat, că pentru o zi de libertate în plus, oamenii sînt dispuşi la compromisuri şi mai mari. Aici nu am replică.

Nu ştiu cum va arăta noua viaţă a lui Gică Popescu. Cu siguranţă, va fi înconjurat de oamenii apropiaţi. De rude, de prieteni. De cei care, spre lauda lor, nu s-au dezis nici o clipă de el. Important este cum îl vom privi şi noi pe Gică Popescu, nu doar cum ne va privi el. Trebuie să facem diferenţa între un om care a fost condamnat şi un om damnat. Într-un caz ideal, vom recupera personajul Gică Popescu, iar omul Gică Popescu va accepta că nu trăieşte într-o ţară care nu-l merită. Avem nevoie unii de alţii. Avem nevoie să învăţăm să fim cinstiţi, nu mai cinstiţi, e timpul să fim buni, nu mai buni. Dar nu în stilul de comandant de cazarmă promovat de Preafericitul Daniel, care mai avea niţel şi ne afurisea.