A dat dovadă sportul de cinism?
Trebuia sportul românesc să reacţioneze altfel la tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti?

Altfel decît prin gestul formal al echipelor de a ţine un moment de reculegere înaintea partidelor pe care le aveau de susţinut sîmbătă, la mai puţin de 24 de ore de la nenorocire? Este aici o dovadă de cinism a sportului în general, care, indiferent de disciplină, nu şi-a anulat meciurile de campionat? Este cruzime din partea cluburilor care aveau programate meciuri în deplasare că au insistat ca întîlnirile să se joace totuşi, fiindcă apucaseră să ajungă în oraşele adversarelor, o eventuale amînare a etapei din 31 octombrie implicînd nişte costuri suplimentare? Este suficientă o banderolă neagră pe braţ pentru a-ţi manifesta compasiunea pentru oamenii aceia mulţi care au murit fără vreo vină? Şi ce înseamnă ca suporterii prezenţi la meci să dea dovadă de reţinere la golurile favoriţilor? Cine are instrumentul potrivit pentru a măsura exhibiţia?
În măsura în care sportul este o distracţie sau o formă de agrement public, toate întrebările acestea au un rost. Dar ştim bine că sportul nu este numai atît şi nu doar în literatura de specialitate care preamăreşte virtuţile fenomenului. Guvernul României a decretat trei zile de doliu naţional. Nu doar din cauza asta, ţara trăieşte sub un puternic impact emoţional. Oamenii au văzut şi au auzit ce s-a întîmplat. Oamenii s-au îngrozit şi s-au întristat. Unii au reacţionat şi s-au dus să doneze sînge. Alţii au continuat să îşi vadă de treburi, de viaţa de zi cu zi. De muncă şi de relaxare. De întîlnirile din weekend cu prietenii. De joaca în parc cu copiii. De masa de prînz la mama soacră. Sînt toţi aceşti compatrioţi nişte monştri?
Graniţa dintre compasiune sinceră şi ipocrizie este greu de stabilit în asemenea momente. În locul unor gesturi demonstrative, sînt de preferat tăcerea şi capul plecat. Să nu ne grăbim să spunem că fotbalul, handbalul, voleiul şi celelalte discipline care au ales să îşi dispute meciurile au întinat astfel memoria nefericitelor victime de la clubul Colectiv. Trăim într-o lume în care nu ai timp nici să mori. Noi cei care trăim.