Minutul şi scorul. Şi dragostea de viaţă

Dan Voicilă este încă printre noi şi ne priveşte amuzat de sub ochelarii lui fumurii, cu îndemnul stăruitor de a nu uita niciodată minutul şi scorul

Se întîmpla la parterul unui bloc dintr-un apartament semicomandat din cartierul Titan, în vara anului 1982. Locatar în blocul cu pricina, un student la Politehnică suna la uşa unui cronicar de fotbal, să-l roage să urmărească meciurile de la Cupa Mondială de fotbal din Spania. Cronicarul era fericitul posesor al unei antene de bulgari şi a acceptat rugămintea zîmbind părinteşte. Se nimerise că studentul se afla în sesiune, dar asta nu l-a împiedicat să vadă toate meciurile împreună cu cronicarul de la ziarul Sportul şi cu prietenul acestuia, crainicul de la Radio. Echipa de microbişti din apartamentul de la parter era întregită de un inginer geolog şi de un doctor chirurg, oameni excepţionali în meseria lor. Vizionarea partidelor de la Mundialul spaniol se transformase într-o sărbătoare pigmentată de ştiinţa de fotbal şi de umorul cronicarului şi al crainicului radio. Noi, ceilalţi, priveam şi ascultam fascinaţi.

Cronicarul era Ion Cupen, crainicul, Dan Voicilă. Studentul politehnist eram eu. Ion Cupen practica umorul sprinţar, Dan Voicilă era specialistul incontestabil al sarcasmului. Amîndoi îşi alimentau spontaneitatea dintr-o cultură solidă, de care nu făceau tapaj. Trăiseră mii de meciuri pe stadioane şi în faţa televizorului. Simţeau jocul, uneori anticipau cu precizie debusolantă desfăşurarea evenimentelor. Peste ani, am ajuns să le spun nea Johnny şi nea Dan, nu i-am tutuit niciodată. Sub impresia zilelor încărcate de fotbal din vara lui ’82, am păşit în profesia lor („este mai mult hobby decît profesie”, mă atenţiona nea Dan) după ce nu mai aveam nevoie de antene de bulgari. M-au încurajat, descoperindu-mi calităţi pe care nu ştiu dacă le aveam.

Pe nea Johnny l-am pierdut anul trecut. Dan Voicilă este încă printre noi şi ne priveşte amuzat de sub ochelarii lui fumurii, cu îndemnul stăruitor de a nu uita niciodată minutul şi scorul. Apelul este mai profund decît pare la prima vedere. Iar nea Dan este dovada peste timp că ne alienăm doar dacă ne pierdem reperele. Interviul colegilor mei cu veteranul crainic ne arată un om plin de viaţă, informat ca un motor de căutare şi practicant neîntrecut al autoironiei. Este prietenul meu mai vîrstnic, domnul Dan Voicilă.