Ana şi Maria

Pentru că discutăm despre un turneu feminin, cromatica are o importanţă fundamentală. A rochiţelor, a fustiţelor, a rachetelor, pînă şi a grupelor. A, să nu uităm de ochii fetelor! Justine, băieţelul atomic, e şefa în grupa galbenă, Ana şi Maria […]

Pentru că discutăm despre un turneu feminin, cromatica are o importanţă fundamentală. A rochiţelor, a fustiţelor, a rachetelor, pînă şi a grupelor. A, să nu uităm de ochii fetelor! Justine, băieţelul atomic, e şefa în grupa galbenă, Ana şi Maria în cea roşie. Belgianca a defilat în faţa celeilalte Ane, Chatvetadze, şi a Jelenei Jankovici, apoi a pus-o la colţ cu un 6-0, 6-0 u-mi-li-tor pe franţuzoaica Bartoli, rezerva Serenei şi exponenta curentului „heavy”. Nu heavy metal, heavy pur şi simplu. Greutate fizică, greutate la mişcarea dinaintea serviciului.

Ce ne spune totuşi Turneul Campioanelor de la Madrid transmis pe Eurosport? Spre ce se îndreaptă tenisul feminin la sfîrşit lui 2007? Printre altele că marile campioane au puterea de a reveni. După accidentări şi după luni de secetă. Maria Şarapova s-a întors hotărîtă. Parcă şi fundiţa bluzei vişinii emană forţă şi concentrare. Ştiinţă a jocului, uneori graţie. Supravegheată din lojă de un Iuri Şarapov, care se încruntă nu ca un tată, ci ca un agent NKVD, Maria are ceva de demonstrat. Că este în stare să ajungă iar numărul unu, că dacă arată bine nu trebuie să fie reîncarnarea Kurnikovei. Revenirea în meci în faţa Kuzneţovei a fost o pledoarie pentru tenisul-spectacol. Mingi lungi, voleuri profunde, diagonale a căror frumuseţe duce cu gîndul la geometria spaţială. La sfîrşit, după ce Pam Schriver i-a luat flash-interviul, Maria a împărţit mingi publicului, cu ştiinţa vedetei simultană cu bucuria fetiţei care n-a apucat să fie. De la 7 ani trăieşte şi se antrenează în State sub supravegherea unui părinte care ar fi făcut carieră de comisar pe timpul lui Beria şi Troţki.

Ana Ivanovici este cealaltă figură luminoasă a Mastersului feminin. Alternativa la robotizarea henenistă. Zîmbet, ingenuitate, determinare graţioasă. Atunci cînd îi iese jocul, Ana străluceşte. Loviturile ei de dreapta muşcă tuşele, iar pe teren nu se vede decît o siluetă albastru turcoaz în balet prin faţa fileului. Acel 6-1, din primul set al partidei cu Svetlana Kuzneţova, rămîne probabil momentul fundamental al turneului. Şpagaturile rusoaicei vorbeau despre voinţă, reuşitele sîrboaicei de 20 de ani despre libertate. Şi nu era nimic ilicit în bucuria Anei, nici o frustrare, nici o poliţă de plătit cuiva. Doar eliberare.

Din punctul de vedere al clasamentului, al statisticilor şi a tot ce înseamnă precizie matematică, Justine îşi păstrează statutul de şefă. Ana şi Maria propun realismul cu accente romantice. Poezia prozei, fiindcă tenisul nu poate fi compus numai din stopuri demivole şi loburi liftate. Nu pierdeţi semifinalele de la Madrid, se spun acolo poveşti care nu adorm pe nimeni!