Porunca lipsă din decalogul lui Rădoi
Antrenorul stelist făcea apel la prietenia dintre jucători. Mergea şi un punct despre cum să îţi creşti tinerii fotbalişti. De cumpărat la spartul tîrgului poate oricine

Fiecare antrenor vine cu regulile lui. Rădoi are un decalog. Nu este primul şi nu tot ce pretinde fotbaliştilor lui miroase a originalitate. De exemplu, apelul la prietenie între jucători vine în urma celui în care se vorbeşte despre respectul cuvenit patronului. Asta pe hîrtie, nu şi pe teren. Acolo, Varela, Toşca şi Alcenat trebuie să îşi acopere colegul de linie. Pe Papp, care înoată între două ape de cînd a început sezonul. Între mediocritate şi penibil.
Penaltyul provocat de Varela şi ratat de Bojinov l-a avut la origine pe acelaşi Papp. Mai erau 40 de minute din joc şi totul se complica dintr-o dată, deşi Steaua conducea cu 2-1 la Belgrad în faţa unui Partizan mai vulnerabil decît la Bucureşti. Eliminat pentru fault asupra unui adversar în poziţie iminentă de a înscrie, Varela a plătit pentru greşeala imensă a lui Papp. Care şi-a continuat recitalul negru deviind în poartă mingea şutată de Jevtovici.
La 2-2 şi în 10 oameni, Steaua avea ocazia să îşi probeze stăpînirea de sine, valoarea fotbalistică şi camaraderia. Dar Steaua de azi este doar o familie pe cale de a se întrema şi o echipă în care jucătorii nu au avut timp nici să se simtă pe teren, darămite să fie tovarăşi de arme care se sprijină la greu. Cu golul de 3-2 pentru Partizan, Zivkovici nu doar că o scoate din cursă pe Steaua, dar demonstrează încă o dată ce înseamnă să vrei şi să ştii să îţi creşti tinerii. Fenta scurtă în faţa lui Alcenat merită un premiu pentru rafinament, şutul care a muşcat bara porţii lui Cojocaru, o menţiune pentru precizie şi sînge rece. Sîrbul Zivkovici este alternativa la toate decalogurile şi la toate transferurile făcute la spartul tîrgului. Creşterea unui jucător ca Zivkovici este forma cea mai înaltă de respect faţă de suporteri şi faţă de patron, fie el naş, cumătru sau cumnat. Înţelegi, Mirele?