Vestiarul
Camerele TV indiscrete ca întotdeauna. Pentru cîteva clipe ai senzaţia derulării unui film mut. „Naşterea unei naţiuni” sau „Crucişătorul Potemkin”. Se filmează în direct. Mai întîi tăcerea, apoi deruta şi frustrarea. În aer miroase a praf de puşcă. Un Mircea […]
Camerele TV indiscrete ca întotdeauna. Pentru cîteva clipe ai senzaţia derulării unui film mut. „Naşterea unei naţiuni” sau „Crucişătorul Potemkin”. Se filmează în direct. Mai întîi tăcerea, apoi deruta şi frustrarea. În aer miroase a praf de puşcă. Un Mircea Rednic descompus care intră în vestiar, strigă ceva şi iese. Tică Dănilescu şi Bigică Eftimescu apar în cadru, deşi ar dori să fie mici, mici, mai mici decît micii de la cîrciumă. Dincolo de uşa unde se află echipa se aud ţipete, cad vorbe grele. „Chiiina, Chiina!” Pentru cine nu ştie, China e Mărgăritescu, unul dintre cei care au pus o cărămidă la edificiul dezastrului.
Nişte tineri bărbaţi se ceartă, îşi fac reproşuri. În vestiar. Printre dinţi se scurg înjurături strămoşeşti. Iarăşi, în vestiar. Sînt aceiaşi tineri bărbaţi care se îmbrăţişează transpiraţi după victorii. Cei care se stropesc cu şampanie. Acolo, în vestiar. Nu întîmplător vestiar rimează cu sanctuar. Unul păgîn, însă. Rezultatele, jocul, camaraderia pleacă din vestiar. Cine sînt prietenii lui Lobonţ, pe cine antipatizează Claudiu, cu cine face linie la duş Radu Ştefan, de acolo pleacă totul.
Dinamo nu trebuie să arunce în aer vestiarul după coşmarul Lazio. Urmează vise. Bucurie, deznădejde, speranţă. Apoi alte coşmaruri. Viaţă adică.