Made in Italia

Cristian Geambaşu încearcă să vadă cît poate atrage eleganţa lui Bergodi

O provocare! Nu, nu vă gîndiţi la el! Ştiţi care el. Provocarea este că nu vom vorbi despre el, nu-i vom comenta ha-ha-halucinaţiile, ci vom descrie un altfel de […]

Cristian Geambaşu încearcă să vadă cît poate atrage eleganţa lui Bergodi

O provocare! Nu, nu vă gîndiţi la el! Ştiţi care el. Provocarea este că nu vom vorbi despre el, nu-i vom comenta ha-ha-halucinaţiile, ci vom descrie un altfel de personaj. Iar reacţia voastră contează enorm. În cîteva ore vom şti dacă sîntem sinceri sau ipocriţi atunci cînd spunem că gata, ne-am săturat, trebuie făcut ceva, să înceteze nebunia, să triumfe normalitatea! Vom vedea, măcar la scara unui editorial, cît interesează firescul. Care mai e paritatea la casa de schimb dintre eurostil şi dolarul pe metru pătrat intravilan.

Bergodi, aşadar. Bine, bine, dar pe ăsta nu-l invită Turcescu! 100%! Totuşi, Cristiano Bergodi. De ce Bergodi? Pentru că nu vrea să mîntuie neamul şi fotbalul românesc. Fiindcă antrenorul Rapidului nu afişează mina aceea vag dezgustată a patricianului roman nimerit printre urmaşii incerţi ai Legiunilor Gemina şi Macedonica combinate prin polenizare naturală cu dacii liberi ai nemuritorului Gerula. Nimic din toate astea, omul a venit în România să-şi facă treaba. Cu discreţie, pricepere şi calm. Calităţi despre care s-a auzit şi prin părţile noastre, dar pe care nu e recomandabil să le afişezi ostentativ, altele fiind aici la mare modă: şmecheria, obrazul gros, caracterul subţire, memoria scurtă.

Cristiano Bergodi i-a urmat lui Răzvan Lucescu la Rapid într-un moment în care relaţia dintre antrenor şi patron se consumase. Mai mult, relaţia dintre antrenor şi jucători aluneca în stereotipia binomului fratele cel mare-apărătorul fraţilor mai mici. Spre deosebire de Răzvan, Bergodi nu îşi propune să fie nici protector, nici paravan. El vrea să îşi exercite meseria într-un cadru delimitat inginereşte. Patronul stabileşte obiectivul, plăteşte salariul, transferă jucători. Punct. Jucătorii sînt partenerii pe care se bazează în atingerea obiectivului, nu tovarăşii de şpriţ, nici slugile care aleargă pe teren.

Din nou punct.
Încă o dată, Bergodi vrea să îşi facă meseria. Cu pasiune măsurată, cu eleganţă. Aţi observat, probabil, că italianul este un tip elegant. Uite că am comis un pleonasm, ba nu, pentru că nu discutam doar aspectul vestimentar. Ceva din eleganţa lui Cristiano ne-ar folosi şi nouă. Ne-ar cenzura tentaţia de a ne pune poalele în cap şi de a ne bate pe burtă oricînd, cu oricine. Bergodi observă, nu se simte dator cu verdicte. „O imagine proastă pentru fotbalul românesc”, despre declaraţiile ştiţi cui la adresa lui Hagi. Atît. „Îmi pare rău pentru Mazilu”. Atît, fără nici o trimitere la un blestem ori vreun semn rău de esenţă divină. Vi se pare banal Bergodi? E banalitatea fotbalului campion mondial, a ţării cu cele mai multe muzee pe cap de locuitor. Contra ţării UE cu cel mai mic consum de săpun. Tot pe cap de locuitor.