Reţete de fericire

Ce mai învaţă antrenorii noştri? De exemplu, cum să-şi facă patronii fericiţi. S-a întîmplat la Casa Fotbalului, la reuniunea Şcolii Federale, unde unul dintre principalele subiecte pe ordinea de zi a fost relaţia antrenorului cu patronul/preşedintele clubului. Şi cum poţi […]

Ce mai învaţă antrenorii noştri? De exemplu, cum să-şi facă patronii fericiţi. S-a întîmplat la Casa Fotbalului, la reuniunea Şcolii Federale, unde unul dintre principalele subiecte pe ordinea de zi a fost relaţia antrenorului cu patronul/preşedintele clubului. Şi cum poţi asimila mai uşor decît prin cazuri desprinse din realitatea imediată? Astfel, audienţa a putut urmări imagini cu Gigi Becali şi Cristi Borcea, excelentă alegere!, proiectate pe un ecran şi însoţite de comentarii ori sugestii pentru tehnicienii care au o relaţie mai dificilă cu şefii plenipotenţiari. Fericirea fiind o noţiune volatilă şi greu de explicat chiar din perspectiva filosofilor, să admitem că seminarul ţinut de profesorul Mircea Rădulescu nu a oferit reţete universale, ci mai degrabă un îndrumar necesar oamenilor de pe bancă prinşi mereu între presiunea rezultatului şi toanele patronului. Căci doar în aparenţă teza fundamentală a cursului – „Antrenor fericit egal patron fericit” – se verifică în practică. Nu există neapărat o relaţie biunivocă  între bucuria celui de pe bancă şi a finanţatorului. Pare ciudat, dar cîteodată interesele patronului nu se confundă cu succesele din teren ale formaţiei sale.

În trecutul nu foarte îndepărtat erau preşedinţi foarte veseli după înfrîngeri. Care lăsau echipa fără punctele puse în joc, iar pe ei cu buzunarele mai pline. În cazul conducătorilor de comitet, mulţumirea migra şi către binomul antrenor-jucător, care se înfrupta din fructul ingineriei tocmai consumate. Chiar şi în zilele noastre unii patroni devin melancolici în faţa unei sarabande a victoriilor, vezi George Copos atunci cînd Rapidul defila în Cupa UEFA. Rennes, Şahtior, Hamburg, Hertha, Feyenoord. Ţineţi minte degetul lui Răzvan Lucescu ridicat spre tribuna oficială unde se găsea întîiul navigator al grupării din Grant, care, deşi îi sufla vîntul din pupa, era trist gîndindu-se la cîţi bani trebuie să scoată din buzunar pentru bonusurile fotbaliştilor. Şi ale antrenorului. Se poate însă ca un finanţator să fie făcut fericit prin ricoşeu nu de propriul antrenor, ci de omul de pe banca marii rivale. Cazul Gigi Becali care a fraternizat cu tabăra dinamovistă la meciul celor din Ştefan cel Mare contra CRF-ului. Contra cost.

După ce au învăţat cum să-şi mulţumească patronii, tehnicienii din primul eşalon au fost sfătuiţi de Mircea Sandu să nu mai dea declaraţii belicoase şi să nu mai fugărească arbitrii. Nu li s-a spus nimic despre metodele de autoapărare împotriva suporterilor amatori de senzaţii tari. Astea da subiecte de conferenţiat! Ce ziceţi de „Cum să-l mulţumim pe Tweety”. Ori de „Fericirea huliganului egală cu stresul antrenorului”.  Sau, de ce nu?, „Bîta şi lanţul, trecut, prezent şi viitor”. Şi tot aşa.