Mîine-n Timişoara, azi, în toată ţara
Laurenţiu Reghecampf nu a plecat niciodată din România. Chiar nu v-aţi dat seama?
Aţi observat ceva? Despre Laurenţiu Reghecampf, fostul antrenor al Stelei, se vorbeşte mai mult decît despre Costel Gâlcă, actualul antrenor al Stelei. Asta înseamnă multe. Asta ne poate spune că Reghecampf este mai personaj decît Gâlcă. Şi puteţi să luaţi afirmaţia în ambele sensuri, pozitiv şi negativ. Mai poate fi interpretată prezenţa mediatică superioară a lui Reghe şi ca un plus de personalitate. Poate şi ca un surplus de popularitate cultivată cu atenţie, nu neapărat cu discreţie. Discreţia este la Costel şi nu pare cea mai vandabilă marfă. Dar nu cumva discreţia şi modestia au făcut la un moment dat irespirabilă atmosfera în vestiarul Stelei? Oare Alex Chipciu, războinicul Alex, şi însurăţelul Popa şi neastîmpăraţii Stanciu şi Iancu nu aveau mai degrabă nevoie de o mînă forte decît de un om liniştit pînă în străfundul ultimei celule? De un prieten sever în locul unui camarad apatic?
Articolul de faţă nu este însă o pledoarie pentru fripturile mai bune pe care le face Reghe la grătarele lui, prin comparaţiile cu grătarele mai rare şi mai austere ale lui Costel. Nu cumva în toată perioada asta în care Steaua a pierdut avansul de 13 puncte care o separa de ASA, Reghe a vorbit mai mult cu jucătorii Stelei decît Gâlcă? Şi nu o luaţi ca pe o glumă, nici ca pe un fitil care ar explica de ce roş-albaştrii nu prea au ars în retur.
Aici şi acum discutăm despre antrenorul Laurenţiu Reghecampf, tocmai ofertat de nou-promovata Poli Timişoara. Deci nu de Steaua, deci nu în locul lui Gâlcă. Şi ca să nu isterizăm pe nimeni, echipa ofertantă se numeşte în acte ACS Poli. Virajul a apărut brusc, cel puţin pentru noi. Cel puţin din ziua în care Gigi Becali, preacucernicul, l-a demascat pe Reghecampf. Un antrenor slab, dom’le. Căruia i-a făcut el echipă, ce mai! Ce atîta Reghe, ce atîta Neubert, ce atîtea poţiuni vrăjitoreşti şi TRX? Căci aţi văzut ce i s-a întîmplat la arabi. Mă rog, tot din astea. Recunoştinţă becaliană amestecată cu milă creştinească, turnate în Sfîntul Graal din care a băut cu nesaţ proprietarul din Pipera.
Timişoara este o încercare pentru Laurenţiu Reghecampf. Laurenţiu Reghecampf este o încercare pentru Timişoara fotbalistică. Reghe are în spate o metodă. Reghe mai are în spate o pletoră. Soţia impresar, oamenii din staff. Va fi interesant de văzut cum va funcţiona maşinăria într-un loc care nu seamănă nici cu Steaua, nici cu Al Hilal. Nu trebuie să fim fanii lui Reghe ca să observăm că totuşi vorbim despre unul dintre oamenii care au propus ceva nou în fotbalul nostru. Forţa fizică şi mentală a echipei duble campioane a României, echipa lui Reghe, nu a lui Becali, a însemnat o revoluţie în fotbalul românesc. Mică, mare, nu ştiu, dar revoluţie într-un loc în care nu prea se întîmplă nimic în afară de bîrfă şi capra vecinului. Aici nu este vorba despre cît de antipatic sau de simpatic este Reghe, ci despre o miză profesională. Mi-ar plăcea să reuşească. Cred că ar fi o mostră de lucru bine făcut în România. România lui Klaus Iohannis, dar şi a lui Reghecampf.