Oaza lui Vali

Planeta dă în clocot, dar oamenii noştri de fotbal adastă la umbră. De unde elucubrează. Amînăm etapele doar dacă prin absurd se ajunge la 70 de grade, spune Valentin Alexandru, mîna dreaptă a mîinii stîngi care conduce fotbalul carpatin, Mitică. […]

Planeta dă în clocot, dar oamenii noştri de fotbal adastă la umbră. De unde elucubrează. Amînăm etapele doar dacă prin absurd se ajunge la 70 de grade, spune Valentin Alexandru, mîna dreaptă a mîinii stîngi care conduce fotbalul carpatin, Mitică. Nici atunci, poate doar la 100, domnule Alexandru, dacă o cer patria şi ofshore-urile cipriote! Şi turcii de la Dogan. Şi tătarii din Asia Mică. De ce nu, totul pentru joc, totul pentru căpătuire, care-i problema dacă vreun Vrăbioru mai cade şi moare pe gazon la ceas de vipie bucureşteană? Ori nu ştim noi, şi aţi descoperit nişte oaze cu palmieri, smochini şi izvoare susurînd unde se pot disputa partidele Ligii întîi!

Prelungitul repaus mental al unora dintre şefii Ligii naşte monstruleţii obişnuiţi situaţiilor de criză. Lumea se află în faţa unei provocări nemaintîlnite. Nu se mai înfruntă două blocuri militare cu arme mai mult sau mai puţin convenţionale. Natura e în stare de beligeranţă cu omenirea, şi dacă am supravieţuit războiului rece, nu se ştie dacă vom reuşi acelaşi lucru după războiul cald. În acest timp, la Ligă merge aerul condiţionat, şpriţache stă la rece, iar bunul simţ e aruncat la coş, ca un contract incomod sau antedatat. Medicii avertizează asupra pericolului, mesajul e fără echivoc, moartea subită poate interveni oricînd la temperaturile sahariene care bîntuie România. Şi nu-i vorba despre expresia aceea metaforică din fotbal, ci pur şi simplu despre momentul în care inima sportivului încetează să mai bată.

Fiindcă pe lume sînt lucruri mai importante decît fotbalul, cineva trebuie să-i oprească pe aceşti organizatori de competiţii ale absurdului. Şi noi vrem fotbal. Spectacol, afluenţă de public, audienţe record, vînzări masive ale ziarelor. Ne-am plictisit de amicalele care nu spun nimic nimănui, tînjim pînă şi după un meci mediocru, dar cu miză, ni s-a aplecat de festivalurile de goluri în faţa unor echipe de plezirişti din Austria şi Elveţia. Dar nu cu orice preţ. Se vor găsi unii care ne vor suspecta de ipocrizie, bănuind că în spatele unui asemenea articol se află interese ascunse, eventual un contract cu sponsorizare cu banchizele din Groenlanda ori un parteneriat cu urşii polari, alţii, binenţeles, decît urşii din campionat care transferă poze de jucători din America Latină.

Ştiam că LPF este o organizaţie anacronică, nu bănuiam că e şi un SRL care negociază vieţile fotbaliştilor. Cum nimic nu este etern pe lumea asta, nici Mitică de la Ligă, nici gheţarii Antarcticii, în final un îndemn pentru domnul Vali Alexandru. Puneţi-vă observator la prima etapă pe un stadion fără nocturnă. Atît! Puterea exemplului personal bate orice argument!