Marfa bronzată

Încă un articol despre Chivu. Noi am obosit scriind, voi citind. Lumea s-a plictisit, s-a sastisit. Mulţi se enervează şi închid televizorul numai cînd o aud pe una din domnişoarele acelea care emit zîmbete indiferent de anotimp. „Cristi Chivu e […]

Încă un articol despre Chivu. Noi am obosit scriind, voi citind. Lumea s-a plictisit, s-a sastisit. Mulţi se enervează şi închid televizorul numai cînd o aud pe una din domnişoarele acelea care emit zîmbete indiferent de anotimp. „Cristi Chivu e dorit…”. „Căpitanul echipei naţionale a intrat în vizorul…”. Nu mai contează unde, cum, cînd, de ce, pentru ce. Totul s-a transformat într-o glumă nesărată şi dintr-un serial al unei ştiri de senzaţie n-a rămas decît o peltea întinsă peste limitele răbdării. Dacă azi Manchester sau AC Milan ar pune jos 50 de milioane de euro şi le-ar da fraţilor comision alte 10 milioane, n-ar mai interesa pe nimeni. În fond, dînşii nu împart cu suporterii porcoaiele astea de bani. Fiindcă despre bani este vorba. Numai despre bani, nu vă amăgiţi că preaiubitul nostru Chivu e măcinat de dileme culturale. Scala din Milano sau capodoperele lui Gaudi. Prado sau Domul? Ori tot Fontana di Trevi?

Ar interesa totuşi cine sînt de fapt aceşti oameni care ne răpesc atît timp. De o parte nişte impresari al căror univers e alcătuit din bancnote. Ştiam asta, îi redescoperim încă mai lacomi. De partea cealaltă, un fotbalist mereu supralicitat. Unul a cărui imagine a luat-o mereu înaintea faptelor din teren. Pentru că ăsta este Chivu. Un fotbalist bun şi cam atît. Nici excepţional, nici genial. Tehnic pentru un fundaş, cu o anumită clarviziune, cu ceva intuiţie, dar vulnerabil în duelurile unu la unu, lent, modest în jocul aerian. Fragil ca un bibelou. Care este marele meci al carierei lui Cristi? Dar există aşa ceva? Şi încă una din întrebările care nu se rostesc dintr-o teamă venită din reflexe străvechi. De ce acceptă Chivu ca alţii să-i construiască destinul? De ce nu iese din cercul complicităţii cu nişte oameni care par că lucrează împotriva clientului lor? Are datorii nebănuite de noi şi de Fisc la binefăcătorii din Pipera? Ori pur şi simplu e un om slab?

Ultima petardă. Chivu vrea să rămînă la Roma, club capabil să cîştige titlul în Italia. Dixit Ioan Becali. Aha, rămîne ca şi Roma să dorească să-l păstreze după desfrîul acesta al transferurilor ratate. Şi galeria romană, ce zice galeria? Dar presa peninsulară? Mercenariat, feudalism, metode bizantine. Ştiţi, deci nu are rost să intrăm în amănunte sordide. Ajunge, noi nu mai scriem despre un transfer important al fotbalului, ci despre o marfă plimbată prea mult pe la nasul muşteriilor, atît de mult că şi-a pierdut prospeţimea. Ştiţi bananele înnegrite de prea coapte care îndoaie tarabele. Dar „marfa” nu suferă, se bronzează la Eforie. Şi răpeşte inimile domniţelor de pe întreg cuprinsul patriei.