Turul din Turnul Londrei

Măcar pentru o zi ar trebui să i se spună The Tower, nu Le Tour. În loc de Turul Franţei, Turnul Londrei, fiindcă Marea Buclă s-a globalizat şi ea, de la un an la altul a înghiţit noi teritorii şi […]

Măcar pentru o zi ar trebui să i se spună The Tower, nu Le Tour. În loc de Turul Franţei, Turnul Londrei, fiindcă Marea Buclă s-a globalizat şi ea, de la un an la altul a înghiţit noi teritorii şi noi hapuri şi a ajuns pe malurile legendarei Tamise, ale bătrînului Buckingham, sub privirile străvechiului Big Ben. Fiindcă la Londra cade istoria pe tine, te loveşte tradiţia, te strivesc monumentele, dar îţi revii repede, respiri aerul acela curat, ca după ploaie, cu miros de flori şi ocean, apoi observi că noul trăieşte într-o complicitate perfectă cu vechiul, că există un oraş paralel, viu, trepidant, că tinerii funcţionari grăbiţi, cum altfel?, fac cărare cu genţile laptop-urilor pe sub privirile statuii amiralului Nelson.

Wimbledonul înoată undeva între faza optimilor şi a sferturilor cu Federer şi Nadal defilînd pe Central Court în varianta cheală, în metrou, unde miroase a terorism, se intră ca în aeroport, localnicul Hamilton a cîştigat prima rundă a calificărilor pentru Formula 1, care a poposit tot în Anglia, tot lîngă Londra, pentru că săptămîna asta parcă tot sportul mondial s-a mutat în Insulă, locul acela unde ştim că plouă şi e ceaţă, lucruri parţial adevărate, dar unde nu ştim că sînt parcurile pline de oameni care aleargă, copii, adolescenţi, bărbaţi în putere şi domni la vîrsta a treia, şi doamne fără vîrstă, dar cu adidaşi în picioare. De aceea se va desfăşura la Londra Olimpiada din 2012. Şi de aceea. De aceea nu înţelegem cadoul primit de Soci în dauna Salzburgului, adică înţelegem, numai că ne prefacem că nu.

Revenim la bicicletele noastre. Dacă ar fi să ascultăm declaraţiile de bune intenţii ale mai marilor Turului Franţei, ediţia 2007 ar trebui să fie a reîntoarcerii la curăţenie. Este probabil una din ultimele încercări de a salva un sport care îi mişcă pînă la lacrimi pe francezi, le spune mult italienilor şi spaniolilor şi ceva celor din Benelux. Şi cam atît dacă e să vorbim despre audienţe, amatorii de ciclism fiind recrutaţi la noi şi aiurea din rîndul cunoscătorilor, din care derivă pătura excentricilor.

Le Tour avea nevoie să-şi umple plămînii cu aer proaspăt, iar Londra pare cadrul ideal. La propriu am explicat de ce, Anglia a devenit deja model pentru americani în lupta împotriva încălzirii globale. La figurat, întreprinderea ciclismului profesionist se află demult într-un faliment din care nu va ieşi doar prin declaraţii ultimative. Directorul Christian Prudhomme îi avertizează pe mal-practicanţi, dar vorba dragului nostru cîştigător al Micii Bucle, Dan Anghelache, fără un pic de doping nu se poate un pic de performanţă ciclistă. Şi atunci ce aşteptăm de la acest Tour de France made in England? O baie de peisaje superbe, nişte etape interesante pentru căţărători şi altele pentru visători, poate ceva surprize la contratimp, eventual pe cazacul Vinokurov în maiou galben pe Champs-Elysees, ultima probă că Turul nu mai aparţine demult celor care l-au pus pe două roţi.