Ionuţ Negoiţă, urmaşul lui Constantin Pîrvulescu?

Finanţatorul dinamovist a apăsat pe un buton. Se pare altul decît cele care au distrus campionatul României

Ionuţ Negoiţă a aruncat bomba şi mai mulţi cetăţeni pacifişti din fotbal se chinuiesc să o dezamorseze. Înainte de a intra însă în detalii, acuzaţii, supoziţii, lamentări şi ameninţări, o scurtă poveste despre un fost lider comunist român. Constantin Pîrvulescu se numea bătrînul activist care a fluierat în biserică, a se citi Congresul al XII-lea al Partidului Comunist Român.

La începutul anilor ’80, cultul personalităţii lui Nicolae Ceuşescu ajunsese la cote ameţitoare, iar a-l contrazice fie măcar şi cu o virgulă era un gest aproape sinucigaş. Nimeni nu bănuia ce urma să se întîmple, nici măcar atotputernica Securitate. Aşa că i-au dat cuvîntul veteranului Pîrvulescu, fiind convinşi că va urma o odă nostalgică pentru cel mai iubit fiu al poporului. A fost o critică în toată regula, care, pentru cîteva secunde, a lăsat mută asistenţa.

Aparatcik cu state vechi, care lucrase la sovietizarea României alături de Vasile Luca, Ana Pauker şi Gheorghiu Dej (cei care, se ştie, băgau spaima-n „burgheji”), Pîrvulescu nu mai avea ce pierde şi încă mai credea în puterea criticii constructive, cerînd nici mai mult, nici mai puţin decît ca avidul de putere Nicolae Ceauşescu să nu fie reales secretar general.

După uluială, au urmat fluierăturile şi huiduielile asistenţei, orchestrate ad-hoc de securiştii din asistenţă. Lăsat totuşi să-şi ducă discursul pînă la capăt sub privirile ucigaşe ale „savantei” Elena, colegul de generaţie al lui Gheorghiu Dej a fost scos ulterior de nebun şi izolat. Neverosimila întîmplare s-a aflat din gură în gură, reţeaua de socializare a acelor timpuri, iar imaginile de arhivă, salvate nu se ştie cum, au rămas ca mărturie cutremurătoare.

Ionuţ Negoiţă nu e un lider comunist disident, nu s-a luptat pentru colectivizare şi nici măcar nu a intrat de mult în penala lume a fotbalului românesc. Dar poveştile seamănă ca mesaj. Şi atunci, şi acum sistemul a reacţionat. Solidar. Monolitic. Cînd finanţatorul dinamovist l-a acuzat de blat pe Bărboianu, oamenii de fotbal au sărit ca arşi. Ca şi în cazul bătrînului Pîrvulescu, a existat un moment de uluială al seniorilor zonei oculte din fotbal.

Au urmat apoi somaţiile, ironiile, aluziile. Da, Ionuţ Negoiţă este obligat să îşi probeze acuzaţiile. Da, prezumţia de nevinovăţie a lui Ştefan Bărboianu trebuie să funcţioneze, şi nu pentru că a fost un copil sărac care s-a salvat prin fotbal. Dar fenomenul blaturilor, al aranjamentelor de culise – între echipe, cu concursul tacit al tuturor, între conducători, cu participarea unor jucători specializaţi în astfel de regii, oameni cu o anume notorietate pe această piaţă neagră a falsului fotbalistic – există.

A fost cazul în justiţie Trifina-Cănănău, a fost „Momentul 0”, cînd rechinii din prima ligă s-au întîlnit şi s-au făcut că şterg cu buretele trecutul însîngerat de fălcile lor lacome.

Da, Negoiţă este vulnerabil dacă nu are dovezi. Dar Negoiţă nu este nebun. Negoiţă este probabil nepriceput în ale fotbalului şi nu-i exclus să se folosească de Dinamo pentru a-şi regla nişte afaceri. Dar nu este nebun. Negoiţă poate să aibă şi niscaiva interese imobiliare pe la Dinamo. Dar nu este nebun. Fenomenul blaturilor şi specia trîntitorilor de meserie nu au dispărut ca dinozaurii.

Mi-ar plăcea ca Fane Bărboianu să fie absolvit de bănuieli, dar mi-ar plăcea să mai aflăm şi nişte adevăruri urîte. Prea a sărit ca friptă cu fierul roşu lumea fotbalului la vorbele lui Negoiţă. Şi lume care nu are nici o treabă cu Steaua, teoretic partea implicată.

Apropo. Afirmaţia lui Valeriu Argăseală, în contrapartidă la dezvăluirile lui Negoiţă – „Dacă cineva a vrut să-l schimbe pe Stoican în urma meciului cu Steaua?” – nu ar trebui probată? Măcar aşa, de dragul coerenţei discursului?