Fotbalul din bătătură

Oracolul a lovit din nou. De fapt a glăsuit, cică de echipele care bat în partidele amicale se alege praful. Amin! Şi pulberea. Aferim! Preşedintele Ligii nu vorbea aşa, la modul general, ci despre Steaua. Conform logicii de fier forjat […]

Oracolul a lovit din nou. De fapt a glăsuit, cică de echipele care bat în partidele amicale se alege praful. Amin! Şi pulberea. Aferim! Preşedintele Ligii nu vorbea aşa, la modul general, ci despre Steaua. Conform logicii de fier forjat a lui Dragomir, înfrîngerile din pregătiri ale echipei antrenate de Hagi prevestesc marile victorii din campionat şi din Liga Campionilor. Aşadar, cu cît o furi mai abitir în amicale, cu atît învingi mai lesne în oficiale. Aşa sună enunţul teoriei invers proporţionalităţii fundamentate de Mitică.

Pe praful ăsta din Bucureşti se poate spune orice, inclusiv că rezultatele meciurilor de verificare nu prea contează. Şi chiar că nu contează. Nimeni nu ştie cu precizie ce spun aceste întîlniri disputate într-un splendid anonimat, fără miză, fără tragere de inimă. An după an şi vară după vară se bifează nişte trepte ale procesului de antrenament. Preocupaţi, ca nişte savanţi care urmează să scoată aur din piatră, oamenii de pe bancă încearcă, testează. Nimic spectaculos. Asta e perioada cea mai cenuşie din viaţa fotbalului şi a fotbalistului. Şi a microbistului. Simţurile nu sînt aţîţate decît de fabrica de zvonuri, care scoate un fum gros prin care se zăresc tot felul de feţi-frumoşi, care mai blonzi, care mai ciocolatii, care brazilian, care portughez, care argentinian. Bădoi vizitează de unul singur o cascadă, lui Coman i s-a luat de vişinile putrede din livada lui George, Borcea s-a dus în Alpi să se pregătească de Champions League, Chivu se plimbă prin toate marile vitrine europene.

Dar toate astea nu ţin loc de fotbal. Acela adevărat, pe scor, pe puncte. Pe puncte, pe sudoare, pe lacrimi, pe bucurie. Nu simţiţi că vă sufocaţi de atîta Gigi care jongleză cu mingea ca un elefant care bate step? Şi culmea, nici globalizarea nu ne salvează. Degeaba Copa America. E ceva exotic, se joacă tehnic, există surprize, dar nu-i al nostru, vine de departe, nu ne atinge, nu ne emoţionează. Fiindcă aici se află secretul fotbalului pe care îl iubim. E acela de care ne pasă. Fotbalul din bătătura noastră, care ne poate duce în bătătura lor. Pe cît posibil fără Mitică. Apropo, dacă eternitatea s-a născut la sat, iar el este din Bălceşti, asta înseamnă că va supravieţui în fruntea Ligii şi dincolo de topirea gheţarilor?