Nedelcearu, ai auzit de Bergomi?
Fotbalişti ca Nedelcearu merită mai multă atenţie. Din partea clubului, din partea publicului. Nu în ultimul rînd, din partea lor înşişi

Să admitem că titularizarea lui Ionuţ Nedelcearu pe postul de unic mijlocaş la închidere în meciul Dinamo-Steaua a fost fantezia lui Flavius Stoican. Nu antrenorul alcătuieşte primul „11” la o echipă? Nu? Nu întotdeauna? Mai putem presupune că prezenţa la mijlocul terenului a foarte tînărului fundaş să fi fost ideea noului preşedinte Dinu Gheorghe, împărtăşită (însuşită?) şi de „Flavius”. Sau a team-managerului Ionel Dănciulescu, revenit pe bancă din exilul în tribună. Ori şi una, şi alta şi cealaltă. Important este ce a ieşit.
Distribuit în premieră absolută ca mijlocaş de acoperire, Nedelcearu a jucat peste media formaţiei sale. Este o părere personală numai bună de combătut. Păi, la cît de prost s-au prezentat Bărboianu şi compania de îmbrînceli, nici nu era greu, veţi spune. Sau poate că nu. Poate că tocmai atunci cînd echipa ta se poticneşte la fiecare pas este mai greu să ieşi din tiparul mediocrităţii înconjurătoare. Să fii prezent în meci, să ai curaj şi intuiţia fazei, să mergi în careul advers pentru fazele fixe, unde să te hîrjoneşti cu nebunul Arla. Să comiţi şi erori, să joci imperfect, dar să joci cel mai bun fotbal al tău care nu este nici pe departe cel mai bun fotbal pur şi simplu.
Mi se pare că Nedelcearu a reuşit multe din enumerarea asta. Şi dacă netitularizarea lui Elhamed s-a dovedit o greşeală, aceea nu a fost că israelianul trebuia să îi ia locul lui Ionuţ, ci trebuia să i se fi alăturat acestuia la mijlocul terenului. De aceea am dubii că „Flavius” este autorul inovaţiei. Dar nu despre valoarea sau modestia profesională a lui Stoican vorbeam noi, ci despre Nedelcearu. La 19 ani de-abia împliniţi, noul mijlocaş defensiv merită să nu mai fie considerat prea fraged şi să nu mai fie lăsat la fezandat pînă va împlini 24-25 de ani. Apropo, în Italia, acolo unde încă visează conducătorii lui Dinamo să-l vîndă pe Ionuţ, a existat un fotbalist care exact la vîrsta lui Nedelcearu evolua de la un capăt la altul la o Cupă Mondială, inclusiv în finala pe care ţara lui urma să o cîştige. Fotbalistul se numea Giuseppe Bergomi şi la 19 ani avea în joc maturitatea unuia de 30 de ani, plus prospeţimea unui adolescent.
O comparaţie forţată? Invocarea unei uriaşe excepţii de la regulă? Posibil. Dar şi ideea pierdută, la noi cu siguranţă, că tinereţea este congruenta superficialităţii, a inconstanţei, a imaturităţii. Fotbalişti ca Nedelcearu merită mai multă atenţie. Din partea clubului, din partea publicului. Nu în ultimul rînd, din partea lor înşişi. Coabitarea cu propria tinereţe este o aventură din care mulţi ies învinşi şi pentru sînt lăsaţi să se coacă, dar ei doar se stafidesc. Aşa stînd lucrurile, este foarte riscant să anticipezi că Nedelcearu va ajunge un mare fotbalist sau măcar unul important. Nu şi să observi însă că tînărul dinamovist are statura unui fotbalist adevărat. Puteţi adăuga aici, la statură, şi cei 1,90 metri ai lui.